Întâmplări de la angajare

Just another WordPress.com weblog

Firmă de dat cu capu’ – partea a III-a (ultima)

În ziua următoare, m-am dus să-mi înfrunt destinul…să-l văd la ochişori pe directoraş. Chiar eram curioasă să văd ce fel de Ceauşescu (scuze, am vrut să spun om) conduce (mai bine zis, lasă în voia sorţii) o firmuliţă ratată ca asta. Pentru aşa un eveniment, m-am îmbrăcat în ţinută office, m-am machiat în limitele bunului simţ şi mi-am luat o mutră zâmbitoare şi sigură. De fapt…am vrut să le fac şi eu o fază: să-i sun cu 5 minute înainte de ora interviului şi să-i rog să mă aştepte, că “sunt blocată în trafic”. După un sfert de oră, i-aş fi sunat să le zic că mai am un pic şi ajung. După jumătate de oră i-aş fi sunat pentru ultima dată şi le-aş fi zis că îmi pare nespus de rău, dar chiar nu am putut ajunge şi că mă aştept la înţelegere din partea lor, dat fiind faptul că la ei în firmă se întâmplă aşa de des.

Dar, cu toate acestea, vroiam un job, aşa că m-am dus… La firmă era să-mi rup iar gâtul pe scări, dar am ajuns eroic la uşă, mai mult levitând decât mergând (Oare angajaţii mai puţin sprinteni ce fac? Urcă în poziţia capră, ca să aibă echilibru?). Acelaşi nor de fum, acelaşi gelatinos înconjurat de gâsculiţe pasiv agresive…

În sala cea mare…plin de lume venită la interviu! Bineînţeles că venerabilul director s-a lăsat din nou aşteptat…şi aşteptat…şi aşteptat. În sală stăteam ca ţăranii în biserică, numai că aici nu eram de o parte bărbaţi şi de alta femei; eram de o parte oameni veniţi în urma anunţului din ziar şi de cealaltă parte fetişoare venite pentru call center. Din câte am înţeles, erau venite de peste o oră şi unele dintre ele s-au enervat şi au plecat comentând. Directoarea „femeia dracului“ le-a spus scurt: „Nu-ţi convine? Nu te ţine nimeni aici! Poţi să pleci!” Cât timp aşteptam, am intrat în vorbă cu o fată proaspăt absolventă şi cu o femeie care erau şi ele pe-acolo, venite pentru interviu când, deodată, se aude în rândul mulţimii frustrate (aici intră angajaţii): “Vine dl director…vine dl director…” Mamă, da’ ce impresionant şi temător îi anunţaţi venirea, de parcă ar fi bestia din Apocalipsă! Din păcate, nu arăta deloc a bestie, mai degrabă a Bichon bătrân de şters pe jos – un moşneag închis în el şi rece, cu căciulă ceauşistă. Fară niciun cuvânt, s-a dus însoţit de câinii credincioşi (două angajate) în birou. Nene, adevărat îţi spun ţie, nu toţi avem abilităţi telepatice atât de dezvoltate încât să percepem “Bună ziua” pe care ni-l dai în silă, probabil în gând. Aşa că deschide gura şi vorbeşte!

Ne aşteptam soarta. Pe mine m-a bufnit râsul gândindu-mă că pentru epava asta m-am aranjat eu atât de frumos. Interviul cu fiecare persoană nu dura mai mult de 5 minute. Interesant…are şi viteză fenomenul… Îmi vine rândul. Intru, salut, mă aşez şi aştept. L-am simţit clar un om foarte rece şi ascuns. Avea darul de a crea o distanţă între el şi interlocutor. S-a uitat pe CV-ul meu şi a remarcat cu un zâmbet cum n-am mai văzut la nimeni că am lucrat, printre altele, şi ca pictor (nu în Bucureşti). Fără alt comentariu, îmi spune obiectul de activitate al firmei şi-mi zice că mi se oferă postul de consultant şi că trebuie să aştept până pleacă el ca să-mi detalieze doamna directoare. OK. That’s it?! Moş Perversiune Ascunsă, nu te interesează pe cine angajezi? Nu vrei să afli mai multe despre noi şi despre motivul pentru care am ajuns în (halul ăsta de) firmă? Şi pentru a fi consultant nu trebuie să ai cunoştinţe temeinice în spate, ca să ştii ce să-i spui omului?

Ies, cu o mutră sceptică. Ceilalţi erau destul de entuziasmaţi, mai ales fata căreia i se oferise un post de inginer proiectant (ciudat…conform obiectului de activitate al firmei, nu aveau nevoie de aşa ceva…). Între timp, o fătucă pentru call center, indignată de bătaia de joc de interviu, a început să-şi verbalizeze feeling-urile. Şi-a cerut dosarul şi a zis că vrea să plece. Gelatinosu’ i l-a adus şi a vrut să oprească fişa (care conţinea tot datele din CV) pe care ne-a dat-o tuturor să o completăm când am depus dosarul. Fişa respectivă conţinea date personale, inclusiv starea civilă. A zis: “Asta rămâne la noi, e de la firmă.” De la firmă, pe naiba! Sunteţi atât de zgârciţi încât vreţi să reciclaţi două foi A4? Vă aduc eu un braţ de foi, nenicilor, dar fără date personale pe ele! Se pare că gelatinosu‘ nu era moale doar fizic, ci şi în cuget şi-n simţiri. Fata, mai rapidă ca el, i-a smuls foaia din mână şi a rupt-o. El a vrut să se repeadă la ea sa i-o ia. Ca la nebuni…. Asta mai lipsea, sa se işte o luptă urs-pupăză. Poate puneam şi pariuri.

Până la urmă, pleacă directorul, lăsând parcă în urmă o dâră de păcate ascunse… Intrăm la directoare, care ne explică foarte entuziasmată ce vom avea de făcut. Ni se promite un salariu de 1.500 RON în prima lună, după care urma să ni se facă carte de muncă şi să se renegocieze salariul. Buuun. Ce aveam de făcut? În fiecare zi trebuia să plecăm de dimineaţă cu maşină şi şofer de la firmă prin oraşe din ţară, să oferim consultanţă la firme contactate deja de ei şi să le ridicăm dosarele şi banii pentru consultanţă. Sinceră să fiu, mi-am dorit o meserie în care să am de umblat pe teren, dar parcă în fiecare zi să plec dimineaţă şi să mă întorc seara, uneori noaptea, e prea mult. Uneori cică era necesar să stăm şi o săptămână într-un oraş. Directoarei nu i-a păsat când a auzit că femeia aia avea copil mic, că unii erau căsătoriţi, că alţii nu erau, dar aveau totuşi viaţă personală. Până la urmă am acceptat. Urma să studiem un material dat de ei trei zile, după care să plecăm pe teren.

A doua zi, m-am prezentat la firmă, plină de energie dar cu oarecare reţinere. Ni s-au dat materialele şi, după ce am studiat din greu câteva ore, directoarea şi-a dat seama că mie mi-a dat un material greşit. Ha…ha…Cerând mai multe lămuriri referitoare la salarizare, am aflat că s-au răzgândit de la o zi la alta şi că urma să nu ne dea deloc salariu fix, doar comision. Hm…frumos… Am mai aflat că la call center era o fluctuaţie foarte mare de personal. Majoritatea fetelor plecau după maxim o săptămână. Foarte avantajos, să ai în permanenţă angajaţi fără carte de muncă, să nu plăteşti taxe la stat. Directoarea părea foarte indignată că tot pleacă fetele şi că nu-s dispuse să muncească. Ştii vorba aia, când un jucător joacă prost, îl dai până la urmă afară, dar dacă toată echipa joacă prost, dai antrenorul afară!”

Azi aşa, mâine aşa, studiam şi observam ce mai e prin firmă. Am dedus că Gelatinosu’ are rol de băgător în seamă. Nu exagerez, tot timpul cât am stat acolo, el n-a făcut decât sa iasă la fumat, la o cafea, sa se plimbe şi să se uite la noi, să intre dintr-un birou în altul fără să rămână acolo mai mult de 5 minute. Nu aveam voie să plecăm mai devreme de ora 17, deşi pentru zilele state acolo nu primeam niciun ban şi ar fi fost mult mai echitabil să luăm materialul acasă şi să-l studiem, după care să venim la examinare. La un moment dat m-am trezit eu să întreb ce să-I spunem clientului dacă întreabă cu cine are de-a face? Cine e firma? De când e înfiinţată? Pentru cine a mai făcut proiecte? Răspunsul a venit prompt: “Clientul nu trebuie să ştie prea multe. Voi să luaţi banii şi dosarul şi de restul se ocupă specialiştii noştri.”

În ziua a treia s-a întâmplat ceva urât. Fata care fusese cică angajată ca inginer proiectant şi care a aflat ulterior că va face ce facem si noi (iepuraş de teren), a fost chemată la vila directorului. Observasem că fete din call center erau chemate sistematic acolo, sub pretextul că vila boşorogului (am aflat că are 75 de ani) e celălalt sediu al firmei J. Între timp, directoarea a venit şi i-a zis tipei blonde cu piercing (era frumoasă, ce-i drept!): “Sună acasă, că azi rămâi până la 10 seara!” Fata a avut o reacţie cam ciudată. A izbucnit într-un plans necontrolat şi a ieşit pe hol să-şi consume indignarea. Hm…o reacţie cam prea puternică pentru aşa o veste. E normal să fii revoltat, indignat dar…poate ea ştia ceva mai mult de atât despre statul până la 10. La urma urmei, ce am văzut că avea de făcut era să dea telefoane. Pe cine să sune după ora 6 seara? Clar…era altceva.

După vreo juma de oră, vine fata inginer plângând de tremura paltonul pe ea. Mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva oribil, aşa că i-am cerut numărul de telefon. Şi-a luat lucrurile şi a plecat. După program, am sunat-o. Ce se întâmplase? Se pare că l-am subestimat pe moşulică sau am subestimat puterea pilulei albastre care se găseşte în orice farmacie. Moşul…a sărit pe ea. Nu-mi permit să detaliez aici, dar la momentul respectiv eram atât de scârbită şi revoltată, că i-aş fi rupt gâtul cu mâinile goale epavei cu căciulă de miel. Pe cine s-a găsit să cheme? Pe cine era mai mic, mai timid şi mai neajutorat. Biata fată… Şi nici nu putea depune reclamaţie, pentru că nu avea dovezi. Îmi părea extrem de rău că nu mă chemase pe mine, că i-aş fi dat două bucăţi de i-ar fi zburat ochii pe geam la vecinul. Ai grijă pe cine chemi la tine cât eşti singur acasă, carne semi-putrezită ce eşti, că s-ar putea să ţi-o iei de la cine nu te aştepţi! Nu e nevoie de prea multă forţă ca să dărâmi un sac de oase aşchilopate cum eşti tu. Păcat că biata fată a intrat în panică; altfel, în mod sigur era şi ea în stare să-ţi dărâme iluzia că…încă mai poţi.

Ajunsă acasă, am început demersurile pentru găsirea unui reportofon. Dar…am primit de undeva nişte materiale despre firma asta care efectiv m-au îngrozit. În ziua următoare urma să fiu trimisă pe teren. M-am dus, mi-am ridicat dosarul şi am plecat invocând o problemă personală, cu întrebarea dacă mă pot întoarce la firmă după ce o rezolv. Directoarea aproape că a plâns după mine. Ce drăguţ…îmi place să văd emoţii umane atât de „autentice“. Am plecat pentru că nu am suportat idea că am să iau bani de la nişte oameni cărora n-o să li se presteze serviciile respective. Unii muncesc pe rupte pentru profitul firmei lor. Pentru ce? Ca să-l pape un vulpoi bătrân cu probleme psihice?

În încheiere, întrebare pentru angajaţii vechi ai firmei: credeţi că dacă sunteţi doar nişte creiere spălate în firma aia, care îndeplinesc ordine, nu se cheamă că şi voi participaţi la acţiunea de furt nesimţit? Şi oamenii de la care furaţi au familii, copii şi muncesc pentru banii lor.

Anunțuri

Ianuarie 26, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu