Întâmplări de la angajare

Just another WordPress.com weblog

Angajăm urgent clarvăzători și telepați

 Ȋn ultimul timp, am fost ȋntr-o permanentă stare de extaz, provocată de conștientizarea evoluției galopante a societății…și a firmelor o dată cu ea. Evoluează spitalele – sistemul de sănătate se ocupă incredibil de bine de „curățarea” planetei (curățarea de oameni ; cu cȃt mor mai mulți, cu atȃt rămȃn mai multe resurse pentru ceilalți…:D). Polițiștii sunt de-a dreptul fermecători (a se vedea articolul cu organul), iar politicienii, mai joviali ca niciodată (a se vedea omu’ cu figură de pară mălăiață, știți voi la cine mă refer…).

Ce se ȋntȃmplă ȋn companii – leagănele civilizației urbane? Ei bine…au evoluat și firmulițele  – alte cerințe, alte așteptări de la angajați. Ce s-o mai lungim? Din vasta mea experiență am ajuns la concluzia că se caută clarvăzători și telepați. Tot din vasta mea experiență pot să vă spun că n-am avut bafta să ȋntȃlnesc astfel de persoane ȋn locurile unde am lucrat. Concluzia ? Majoritatea angajaților sunt niște incompetenți care nu sunt deloc dispuși să se perfecționeze, pentru a veni ȋn ȋntȃmpinarea cerințelor angajatorilor. Și mă mai miram că mi-am găsit atȃt de greu un loc de muncă, cu toată pregătirea mea… Neee… Se caută altceva; CV-ul meu e expirat!

Acu’ să vă zic de unde am dedus aceste chestioare. Păi, să vedem… Vi se pare cunoscut dialogul ?

Bossu : – Trimite-i aia lu’ ăla !

Negrișoru: – Ce să trimit, cui ?

Bossu : – Aia…știi tu…aia ! Lu’ ăla !

Negrișoru : – ?????????

Bossu :  (figură schimonosită de efortul de gȃndire)

Negrișoru : (figură scȃrbită, ușor irascibilă)

Bossu : – Aia…vezi acolo…cred că e furnizorul X de la…ăăă…vezi acolo !

Negrișoru : (figură care exprimă resemnare+batjocură) – Ce să trimit ?

Bossu : – Stai că-ți aduc acuma comanda !

Ȋn cazul ȋn care nu vi se pare cunoscut, poate ați trecut prin vreo experiență de alt gen…

Colegele mele de birou ȋmi povesteau (angoasate) la un moment dat că șefa era taaare nemulțumită de ele (fiind nemultumită avea, desigur, dreptul să și urle, cum și făcea de altfel). Motivul ? Vroia ca ele să știe ce e ȋn capul ei și să acționeze ȋn modul ȋn care gȃndea ea (și, cel mai tare, asta fără ca ea să le comunice gȃndurile ei care urmau să urce firma la cer). Ele trebuiau pur și simplu să știe…

Nu-i așa că ar fi fost mult mai simplu dacă ȋn afurisitul ăla de anunț de angajare preciza la condiții obligatorii telepatia ? Și să-i mai pună să dea și probă la angajare 😀

Să nu mai zic de clarvăzători… Șefu’ vrea să știe ce se ȋntȃmplă ȋn firmele concurente. Negrișorii…ce să facă – dau telefoane pe la concurență, se dau drept potențiali clienți și află informații, cum ar fi prețuri (mă refer la depozitele en-gross). Numai că ȋn ultimul timp s-au șmecherit și ăștia – ȋntreabă datele firmei 😀 Ei…aici e mai greu, că datele alea le verifică și dacă sunt false…nema prețuri. Concluzia ? Concurența ne-a luat-o ȋnainte și are deja clarvăzători care știu mȃnărelile pe care le facem noi.

Ooof…mă durea sufletul cȃnd am făcut fișele postului pentru mine și pentru colegii mei…nu mă puteam decide pe care să-i trec la telepați și pe care la clarvăzători și, mai ales, habar n-aveam dead-line-ul pe care să-l pun pentru dobȃndirea acestor calități.

Imaginați-vă o zi perfectă din viața unei firme (că are și firma viață, viața angajaților, pe care a luat-o…) :

Angajatul simte starea șefului și-i duce un ceai, să se liniștească, după care vine un altul, care-i dă raportul cu ce se ȋntȃmplă la concurență (de exemplu : ora 10 :00 – ăia nici n-au ajuns la firmă, ora 11 :00 – un angajat mai nou îşi varsă cafeaua pe proaspetele facturi în timp ce se gândea că soacră-sa în mod sigur a uitat să întindă rufele la uscat; doi negrişori complotează în baie împotriva directorului de departament; ora 12:12 – doamnele de la Vânzări discută aprins despre tipele din emisiunea cu Bote şi o altă angajată îşi ia o săpuneală groaznică pentru că are tupeul să nu se uite la TV; ora 14:00 – o angajată visează să plece de la firma respectivă şi să vină la concurenţă, adică la noi 😀 etc…). Primul angajat se ȋntoarce, se uită la șef, ȋi citește gȃndurile, după care ȋși mișcă fizicul inapoi la el ȋn birou (pe drum percepe intenţiile “fistichii” ale unei colege din departamentul Contabilitate) pentru a trimite aia lu’ ăla…știe el care… Unui alt angajat i se ȋnfățișează sub formă de viziune tȃrgul care va avea loc peste 6 luni ȋn China și vede clar furnizorii care vor participa și locația standurilor lor.

Ȋn rest…ȋmi vine să-mi trȃntesc la gȃt o cravată violet și să-mi bag colegii ȋn sperieți 😀

August 20, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , | 2 comentarii

Vă rugăm, cetățeni, respectați organul!

Am făcut de curȃnd o drumeție la Secția D de Poliție a capitalei. Ȋnainte de a continua, țin să menționez că nu am nimic (de ȋmpărțit :D) cu polițiștii, că am cunoscut un număr deloc de neglijat de polițiști frumoși și deștepți și că…na…opiniile se mai schimbă ȋn funcție de experiență 😛

Acu cȃțiva ani, cȃnd lucram ca reporter, mi-a fost dat să am onoarea de a intervieva niște minunate organe de poliție. Urc…bat la ușă…intru…ȋntr-o cameră pliiiină de polițiști blonzi, care rȃdeau (nu se știe de ce). Wow! Ce experiență interesantă! Cȃtă grijă și interes are destinul față de mine – mi-a pus Dumnezeu mȃna-n cap și m-a aruncat ȋntr-o cameră cu polițiști blonzi (toți !!!!!) și de-a pururea veseli. Vorba aia : „Fă-mă, Doamne, val de tei și m-aruncă-ntre femei !” Ei…pe mine, fiind femeie, m-a aruncat ȋntre politiști. Ce era să fac…din respect pentru rȃsul lor, am rȃs și eu de…blonzimea lor. 

Revenind…am fost la secția D de poliție și, la recepție, am fost ȋntȃmpinată de un polițist vechi ȋn meserie, cu mulți ani de practică ȋn spate. Vă puteți da seama de asta după burtoacă – cu cȃt e mai mare, cu atȃt e ȋn sistem de mai mulți ani, cu cȃt e lăsată mai ȋn jos, cu atȃt e mai vechi ȋn munca de stat cu șezutu’  la birou. Dar vai! Uitasem să-mi scot de pe frunte eticheta „om dispus să asculte problemele emoționale ale polițiștilor”! Greșeala mea… Bietul homo polițistus infectus a și ȋnceput : că are un salariu de 20 de milioane după 20 de ani de muncă ȋn sistem (20:20 Ce tare ! o fi vreo legătură numerologică…), că lucrează și sȃmbăta, că stă mult la serviciu…etc… Nene, ia ascultă aici, ca de la non-polițist la nul-polițist : Știu că STAI mult la serviciu, dar ȋți pot da un sfat : Nu mai STA ! Pune burtoaca gelatinoasă, făcătoare de valuri, la treabă și marș la alergat hoțișori ! Era clar, omu‘ era frustrat. Mai avea puțin și plȃngea. Era cȃt pe ce să-i confirm că viața e de cacao, nu merită trăită și singura soluție e să-și pună ștreangul de gȃt ; dar m-am oprit – dacă ar fi recurs la asemenea gest, le-ar fi dat de lucru colegilor lui de secție și ar fi devenit și ăia frustrați că muncesc prea mult, poate ar fi stat de vorbă cu mine, le-aș fi spus să-și pună ștreangul de gȃt, ar fi dat de lucru altor colegi…și uite-așa aș fi creat locuri de muncă, printr-o rotație continuă de polițiști.

Cȃnd să plec, nu știu ce-i veni și-mi zice că pe lumea asta există două lucruri care nu se ȋntorc ȋnapoi. Pauză… M-am uitat ȋn ochii lui săltăreți, afundați ȋn scăfȃrlia seacă și ce mi-a venit ȋn minte (după privirea pe care o avea) a fost „virginitatea și vorba spusă”.  Acu…c-o fi vrut să spuna asta…că nu…ziceți și voi. O fi ăsta un proverb și eu nu-l știu. O fi făcȃnd parte din cultura organelor de poliție…

Ȋn celălalt birou, mă aștepta un alt organ, cu alură de animal domesticit, cu ochi superbi, verzi-albăstrui și un bronz impecabil (oare ăsta de unde a avut bani de concediu ?! cine știe cȃt a răbdat de foame…). Ȋntre timp, a mai răsărit unu’, cu ochi albaștri și buze suflecate. Se lăuda că are 2 copii și că i-a venit ȋntreținerea 2 milioane (hm…cam des a apărut cifra 2 ȋn ziua aia…). Ȋn timp ce vorbeam cu primul, ăsta cu buze suflecate se uita pe un bon pe care a reușit să citească „nuga” și a zis ȋntr-un final că pe ăla i-l decontează FISC-ul. Tot ăsta povestea de un coleg de-al lor (tot organ!) pe care l-au găsit ȋntr-o dimineață ȋn șlapi, cu prosopul după gȃt, făcȃnd duș la chiuveta din secție. Probabil o fi ȋncercat omul să-și spele păcatele și ăia nu l-au lăsat. Atitudinea asta zeflemistă o să provoace o inflație de organe ȋn iad…

Organul bronzat, să nu se lase mai prejos, găsi de cuviință să povestească un interogatoriu cu un infractor a cărui personalitate o găsea interesantă. Aș zice chiar că era atras/fascinat de el 😀 Cică omulețu’ era taaare ciudat: pe de o parte ȋi povestea ceva serios, pe de altă parte ȋi făcea cu ochiu’ și zȃmbea din priviri. Mamă, mamă! Dăduse peste o incongruență ȋn cariera lui de polițist – infractorul una spunea, alta exprima. Wow! Ce fascinant! Așa ceva mai rar ȋntȃlnești. Tot el spunea că cea mai mare realizare pe care o poate avea un polițist e să citească omul din fața lui. Parerea mea e că cea mai mare realizare e să citească omul din spatele lui, ȋn special atunci cȃnd se pregătește să scoată pistolul 😀

Polițiștii erau veseli…relaxați…fumau…erau incongruenți. Pe de o parte spuneau că sunt frustrați, că au salarii mici și muncesc mult, pe de altă parte fumul se ridica ȋn rotocoale dense deasupra burții, ca norii deasupra muntelui Fuji.

Organul cu buze suflecate se trezi și el; și-a adus aminte de un coleg și a ȋnceput să depene, admirativ, amintiri despre el – era un om realizat, ȋnvățase să joace Solitaire ȋn doar cȃțiva ani, de cȃnd era ȋn sistem.

Concluzii:

–          statul se ocupă de bronzul Poliției Romȃne, dar de sănătatea lor (ȋn special cea mentală), nu;

–         pe un polițist ȋl recunoști după fizionomia burții lui;

–          statul nu se ocupă deloc de igiena corporală (să nu mai zic de aia sufletească) a polițiștilor (puneți-le, dom’le, o cadă, că fac naibii baie ȋn chiuvetă! Nu vreau să-mi imaginez ce fac cu WC-ul; l-o fi crezȃnd frigider…);

–          polițiștii sunt frustrați pentru că stau, așa că…dați-le de lucru!    

–          lucruri cu potențial de a nu se ȋntoarce ȋnapoi: benzina din rezervorul mașinii de poliție (ȋn special cȃnd e folosită pentru mers la magazinul de pe colț ȋn scopul achiziționării produsului „țigări”), apa trasă la WC-ul din secția de poliție, neuronii sacrificați pe altarul satanist al culturii organizaționale…organice.

Iartă-i, Băse, că nu știu ce fac!

P.S. Nu vă fie frică vouă, fii României (plai binecuvântat), de organe. Adevărat vă spun vouă, am traversat poteca iadului şi nu era trecere de pietoni şi fiul diavolului m-a vazut. Mă aştepta de partea cealaltă să-mi ia sufletul cu unealta blestemată, fluierul. A vrut să mă scrie în catastif dar…am rupt-o la fugă, căci am văzut lumina la celălalt capăt. Fiul diavolului nu m-a putut prinde (din cauza burtoacei), căci eu am crezut în visul meu, o lume fără amenzi, fără fluiere…fără organe diforme.

(Asta s-a întâmplat cândva, demult, într-un orăsel de provincie. În Bucale nu-ţi puşca nimeni amendă dacă traversezi neregulamentar :D) 

August 4, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , | Lasă un comentariu