Întâmplări de la angajare

Just another WordPress.com weblog

Craniul de pe monitor

Într-o zi călduroasă de septembrie, mă întorc şi eu din concediu, ca omu’, cu un chef de muncă incredibil. Mă trântesc în faţa calculatorului, să văd ce mi-au mai scris chinezii mei cât eu hălăduiam pe munte, cand…ce văd?! Crăcănată pe tot ecranul, cu pistilul şi staminele la vedere, în toată splendoarea, de culoare fuchsia psihotic…..o floare. Acu’…n-are rost să vorbesc despre lipsurile şi frustrările persoanei care am aflat ulterior că a tuflit acolo floarea supradimensionată. Nu… La momentul respectiv, doar m-am mulţumit să întreb:

– Cine mi-a schimbat imaginea de pe desktop? >:(((

De undeva, din stânga mea, venea un aer de vinovaţie amestecată cu dispreţ şi revoltă.

…. – Noi am schimbat-o.

Bineînţeles că a urmat un schimb de replici, iar la sfârşit concluzia formulată de colega mea.

– Eu te rog la modul serios să vizitezi un psiholog!

Eu: – Dacă-mi dai tu bani, sigur! 😀

Colega (pe un ton isteric): – Stii ce văd eu acolo?!!!! Eu văd un craniu!!!!!!

Eu: :)))))) – Dacă tu vezi un craniu, înseamnă că TU ai nevoie de psiholog! :))))))

Trebuia sa fiu mai înţelegatoare cu ea. Cocoana era virgină atat în ale psihologiei, cat şi în ale gramaticii. Nu numai că nu auzise în viaţa ei de testele proiective, dar se pare că nu se pupa prea bine nici cu scrisul în limba română. De-a lungul zilelor petrecute la locuşorul ăsta de muncă, mi s-a tot repetat întrebarea:

– Cum se scrie „aţi”? Legat sau dezlegat?

sau….

– Cum se scrie „mi-a”? Legat sau dezlegat?

etc….etc….

Şi nu mă înţelegeţi greşit. E vorba de o doamnă respectabilă, de 49 de ani, doamnă cu copil dependent şi cu o ură incredibilă faţă de femeile care încă nu au copii :). Din replicite ei piţigăiate am dedus că imaginea de pe monitorul meu i-a produs stări de anxietate acută, stări care, probabil, determinau şi modificări de comportament. Şi totuşi…era vorba de monitorul meu. După un alt schimb de replici, am realizat că muierea nici nu catadicsea să asculte predica mea despre respectul faţă de ceilalţi. Ei i se părea normal ca cei din jur să se schimbe „aşa cum vrea ea” şi continua să repete obsesiv că vede un craniu. Îmi venea să-i zic:

– Poate la tine în cap, femeie! 😀  (I l-aş recomanda pe Doctor Traumă.)

Mi-am pus imaginea la loc şi am încercat să descopăr craniul… Poate respectabila doamnă avea dreptate.

Ce dezamăgire… Imaginea care mi-a plăcut atât de mult şi care-mi umplea monitorul şi sufletul în fiecare zi…să fie macabră?! :-S Hm…hai să încercăm o interpretare: chiar dacă pe cer apar nori, iarba continuă să fie verde şi…imposibilul poate deveni posibil 🙂

Am stat…m-am mai gandit…m-am mai consultat cu cineva şi, din nefericire, am ajuns la concluzia că, pană la urmă, cocoana era cea care avea dreptate. Într-adevăr, pe monitor era un craniu! Numai că…era acoperit de muşchi, ţesut epitelial etc şi…o caciuliţă lila. Craniul copilului 🙂

Anunțuri

Septembrie 15, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , | 2 comentarii