Întâmplări de la angajare

Just another WordPress.com weblog

Interviu à la grec

Cum era să uit de unul dintre cei mai grozavi bărbaţi pe care mi-a fost dat să-i întâlnesc…un grecotei? S-a întâmplat…simplu. Îmi căutam de lucru. O prietenă de-a mea, ca să mă ajute, mi-a zis de un post pe care-l ştia liber şi bine plătit (1.800 RON în urma cu aproximativ un an) – asistent manager. O întreb de unde ştie şi-mi zice că de la o cunoştinţă de-a ei care lucrează acolo şi îi e bine. Cică patronul e grec. “E un tip deştept şi fooooooarte frumos”, zice ea. Hm…Cum nu aveam altă ofertă pe listă, am decis să-ncerc. Îi trimit un CV şi imediat mă sună grecuşorul. Vorbea destul de bine româna, totuşi a preferat să vorbim în engleză. Buuun. Stabilim ora şi locul interviului, mă deplasez la “sediu”. Sediul era un apartament fără nicio siglă pe uşă. Pur şi simplu un apartament care din exterior părea de locuit şi în interior avea amenajate mici birouri în camere. Era sâmbătă şi a doua zi aveam examen. Mi s-a parut cam ciudat să mă cheme sâmbăta. Pe vremea aia visam la locuri de muncă utopice, unde sâmbăta e liberă şi programul e de 8 ore/zi, 5 zile/săptămână.

Intru…În apartament, doar eu cu el. Mă îmbrăcasem sobru, ca pentru interviu: sacou negru, cămaşă, pantaloni la dungă, atitudine serioasă de om care vrea cu orice preţ să muncească şi să-şi dedice viaţa (inclusive cea personală, care urmează să fie sacrificată pe altarul biroului, în faţa sfântului calculator) valorilor companiei. Tipu’….cum să zic…era genul “păpuşel” – nu foarte înalt (în orice caz, mai mic decât mine J), brunet, ochi negri (dar nu profunzi, mai degrabă jucăuşi), corp frumos dar cu tendinţe spre sedentarism, plin de energie şi de zâmbet. Un fel de om de afaceri mai relaxat, care vrea totuşi să se bucure şi de celelalte plăceri ale vieţii, în afară de bolditul în ecranul iradiant al calculatorului.

Ne aşezăm la un birou şi începe distracţia. Cu CV-ul meu în faţă, mă întreabă câte ceva despre mine, după care începe să-mi prezinte strategia pe termen scurt şi pe termen lung a firmei. La început, am vorbit în engleză, ca să-i fie uşor bietului om, care şi aşa plănuia să piardă atâtea ore cu mine. De la un timp, am dat-o pe franceză, ca să-i fie şi mai uşor (deşi văzuse că-mi era destul de greu; nu mai vorbisem franceză de 5 ani). Partea mai frumoasă a fost că le alterna: vorbea când în engleză, când în franceză. Mă gândeam: “Aha…deci vrei să-mi transmiţi în mod subtil că ai ceva tendinţe sadice. Îţi place să chinui şi să zăpăceşti potenţialii angajaţi la interviu. Ce ar trebui să fac? Să manifest tendinţe masochiste? Neeeee…!”

Grecu’ era plin de energie pe care avea tendinţa s-o arunce în mai multe direcţii în acelaşi timp. Trecea de la una la alta şi, printre picături, mă punea să-i mai zic şi câte ceva despre mine. Mi-a zis de mai multe ori ca-i place CV-ul meu. Cred… Deci aşa se zice acuma. Aviz bărbaţilor: când vreti să agăţaţi o tipă, ca s-o daţi pe spate, spuneţi-i: “Vai, ce-mi place CV-ul tău! Îţi vreau abilităţile! Vreau să le pui în slujba mea, doar în slujba mea, pe toate!!!” Să revenim. Individului îi convenea. Hehe…vroia să-i fac şi planuri de marketing, să menţin clienţii vechi, să câştig noi clienţi, să fac şi muncă de teren, să fac şi poze la produse pe care să le prelucrez şi să le postez pe site-urile firmuliţei etc. (erau mult mai multe). Şi să fac şi călătorii cu el în străinătate :))))). Programul era de 10-12 ore pe zi, inclusiv în week-end. Îmi venea să-l întreb: “Mâncare nu vrei să-ţi fac? Hai te rog…Că la câte am de făcut, îmi mai rămân vreo 10 minute în care aş putea să-ţi fac o omletă…” Ăsta ori era sadic, ori obsesional. Dar prost nu era, în mod sigur; îi plăcea să manipuleze oamenii, inclusiv să-i streseze şi să-i agaseze cu mai multe întrebări deodată, pentru a deveni mai vulnerabili.

Trecuse deja o oră jumate şi eu nu ştiam cum să fac să scurtez interviul. În plus, nu mă simţeam deloc confortabil… Ce să-i faci, bre? Oricât de mult ai vorbi despre planurile tale profesionale şi profesioniste (ai vrea tu…), intenţiile se simt. Feromonii fac bulbuci prin aer. Da’ lasă, că te pun eu la respect…Ce? Crezi că vii în ţara altuia şi îţi faci de cap ca pe tarlaua fără iarbă a lu’ tat’tu din Grecia?

Şi uite că veni şi vorba de salariu…..Era glumeţ rău tipu’. Chiar m-a binedispus. I-am cerut 2.000 RON pentru tona de muncă pe care mi-o cerea. A făcut o faţă mirată, ochişorii ăia ca mura au devenit rotunzi ca nişte ochi de pisică persană şi a zis că nu-i vine să creadă, că e prea mult. Eu i-am explicat de ce îi cer atâta. Era vorba de multă muncă, de abilităţi din domenii diferite pe care e cam greu să le găseşti la o singură persoană (după cum chiar el a zis, cu guriţa lui, în franceză) şi de…sclavagism la urma urmei, pentru că urma să-mi petrec cam toată viaţa la firmă. Zice: “You are tooooo expensive!!!” No shit? Deci aşa priveşti tu oamenii? Crezi că poţi să-i cumperi? Ca să vezi…

Lăsând la o parte negocierea cruntă care a durat încă vreo oră (eu eram calmă şi aşteptam să se termine), în final el nu putea să-mi ofere decât 1.000 RON pe lună în primele 3 luni, după care salariul putea urca, în funcţie de performanţe, până la MAXIM 1.700 RON, salariu care se va menţine aşa cel puţin un an. Şi primele 3 luni trebuia să lucrez fără carte de muncă. Poate că sunt eu tânără, dar proastă nu sunt… Printre întâmplările din folclorul firmei intrau şi concedieri ale angajatelor (toate având maxim 20 de ani), pentru că nu erau serioase, erau copilăroase. Dar ce vrei, nene, la 18-20 de ani? Oameni de ştiinţă bărboşi care să descopere noi teoreme? În plus, cum se face că în firma ta sunt doar copiliţe din astea?

Mi-am pierdut calmul când a venit vorba de viaţa personală. M-a întrebat printre altele şi dacă sunt măritată (a se vedea primul articol pe care l-am postat pe blog!!!). La începutul interviului îi spusesem că stau în chirie şi că plătesc 350 EUR. Nu i-am precizat că stau cu cineva, nici că stau singură (asta ca să-i demonstrez că salariul pe care mi-l dă el nu ajunge nici măcar să plătesc o chirie). Ei…la un moment dat m-a întrebat explicit dacă mai stau cu cineva. I-am zis că da… Atunci a fost un moment frumos, de revoltă exploviză. “Cuuum? Dar de ce m-ai minţit la începutul interviului? De ce nu mi-ai spus adevărul?!!!!!!!!” Hoo, prrr, mai încet, calmează-te, că nu te-am minţit, te-am lăsat doar în ceaţă şi dacă te minţeam, ce-mi făceai? Ai vreun drept asupra mea? Deja se întrevăd oareşce probleme la mansardă: posesivitate extracerbată, paranoia şi altele…

S-a oferit insistent (mult prea insistent) sa-mi gasească el cazare, în zona Victoriei, cu 200 EURO. Era să cad pe spate de râs. Cu totul intâmplător, eram foarte la curent cu ofertele de cazare şi cea mai ieftină şi mai jegoasă garsonieră în zona Victoriei era 550 EURO/lună. Cele mai bune erau 700-800 EURO. I-am spus şi a devenit foarte revoltat (ca să nu zic agresiv…). Ca argument la suma pe care i-am cerut-o eu ca salariu, mi-a arătat CV-urile altor fete, luate de pe net, care cereau 1.000-1.200 RON pe lună. Mda, cred, dar alea erau studente şi nu aveau deloc experienţă în muncă. Eu terminasem facultatea, făceam master, aveam experienţă, training-uri, participări la conferinţe…etc etc. Foarte sigur pe el, a încercat să mă convingă că el e foarte la curent cu salariile din România şi că salariul de 1.000 RON este suficient de mare. Serios, dragule? Atunci de ce nu chemi una dintre studentele alea pe care le ai atât de frumos tencuite pe birou şi la care nu le respecţi deloc intimitatea?

Am omis să spun că, în timp ce-şi prezenta cu atâta pasiune strategia firmei, a tot repetat “Ştii, eu nu sunt o persoană impulsivă, mie îmi place să acţionez încet şi sigur, nu-mi place să mă reped şi să iau decizii pripite.” Interesant, omule neimpulsiv, ce să zic… Păcat că limbajul verbal, paraverbal şi nonverbal nu te ajută deloc să demonstrezi asta…

Văzându-l atât de pornit şi atât de sigur pe el că nu mă lasă să plec până nu accept oferta lui de sclavagism (combinat din câte am dedus şi cu prostituţie), i-am zis foarte calm că-i mulţumesc şi că trebuie să plec, urmând să mă gândesc, să analizez oferta şi să-i dau în ziua următoare un răspuns.

S-a cam enervat şi a avut o tentativă jalnică de manipulare; m-a întrebat de ce nu iau o decizie acum. Ce? Sunt nehotărâtă?! El are nevoie de oameni hotărâţi în firmă! Foarte calm şi cu un zâmbet diabolic, i-am răspuns: “Ştii, eu nu sunt o persoană impulsivă, nu-mi place să iau decizii pripite.” A înţeles mesajul şi eu am simţit o satisfacţie enormă (poate că eu sunt sadicul, nu el) când am văzut toate trăsăturile feţei lui unite pentru a exprima aceleaşi sentimente: durerea şi dezarmarea. Nu avea ce face, am folosit exact cuvintele lui. A zis doar: “I understand…..” Vreo 10 minute m-am ciorovăit cu el, că vroia să mă ducă acasă cu maşina (interviul durase vreo 3 ore şi pe dragul de el îl mustra conştiinţa că-mi păpase atât de mult din timp). Până la urmă m-am uitat de sus la el şi am pus capăt discuţiei, că devenise agasant. I-am zis că am să-l sun a doua zi.

A doua zi l-am sunat şi am zis că-i mulţumesc, dar  nu pot accepta oferta lui. A insistat să vin la sediu să discutăm, că a consumat atâta timp cu mine (problema ta, fraiere….şi eu am pierdut suficient timp cu “jocurile” tale nereuşite) şi ar fi o lipsă de respect să-i dau răspunsul atât de impersonal, prin telefon. M-a întrebat de ce nu vreau. Dacă e vorba de salariu, se rezolvă, o să-mi dea mai mult. O sa-mi scurteze şi programul. Nu serios?! Aşa brusc te-ai răzgândit? Dacă îmi faci şi de mâncare…mă mai gândesc… :))))))  M-a întrebat care-i problema. Nu am încredere în el?! Cum aşa?! etc etc… Mă simţeam ca într-o telenovelă în care personajul principal feminin bocitor e de fapt un mascul cu un stol de păsărele pe creier. Mă întrebam cine-l suportă pe ăsta…

La scurt timp m-am angajat la altă firmă de la care am plecat după patru luni (din motive pe care prefer să le ţin pentru mine…). Grecu’ nu m-a uitat…Probabil era şi clarvăzător sau…poate că între noi se stabilize o legătura puternică în timpul interviului şi continua să mă viseze. Spun asta pentru că, exact în prima zi de stat acasă (după ce am plecat de la firma respectivă), m-a sunat şi m-a întrebat ce mai fac, dacă lucrez şi dacă n-aş vrea să lucrez pentru el. I-am zis că da, sunt angajată la o firmă şi în momentul ăsta sunt la servici, de aceea nu pot vorbi prea mult. Răspunsul lui a fost: “Eşti la servici? Hm…ciudat…”

După ce am închis, primesc un mesaj de la el: “I have interesting things for u now” Da? Chiar? Şi în ziua de azi mă întreb ce-o fi avut el atunci aşa de interesant pentru mine? Bocanci cu degete? Broscuţe murate in pahare Berzelius? Desfăcătoare de conserve din dinţi de crocodil? Unghii false din spinare de caradaşcă? Şi lista ar putea continua…

Feriţi-vă de greci, chiar şi atunci când fac daruri…!

Anunțuri

Martie 16, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , | 2 comentarii