Întâmplări de la angajare

Just another WordPress.com weblog

Cuțit, tonfa, pistol…TAXI

Din mila facultății ni s-au azvȃrlit nouă, ăstora mai tocilari, niște tabere gratuite. Ȋntoarsă ȋn toiul nopții de la Costinești, n-am mai prins metroul, așa că am fost nevoită să apelez la serviciile de taximetrie ale capitalei. Taximetristul – băiat vesel, ronțăia un măr. M-a privit cu admirație cȃnd am azvȃrlit ȋn spate bagajul mai mare decȃt mine și cȃnd mi-am mișcat metafizicul ȋn față, ținȃnd cu o grijă maternă ȋn brațe o pungă cu scoici (că na, le luasem să le pictez și nu-mi permiteam să le ciobesc… :D). Băiatu’, de vreo 30 și ceva de ani, cu o veselie sadică pe chipul ușor nebărbierit, simți brusc nevoia să mi se destăinuie : „Sunt la cură de slăbire.” Bun…o fi vreo relație cauzală ȋntre anorexie și a conduce o mașină 😀 (a se vedea articolul „Camionagiul anorexic” ) Probabil ȋn prezent societatea e de așa natură (și nu știu eu) ȋncȃt mȃncatul unui măr ȋn public atrage după sine scuze și explicații. Omu’ nu părea să aibă nevoie să slăbească, așa că mi-am permis să-l ȋntreb de ce ține cură. A răspuns, bucuros : „Păi…acuma am 100 de kile…cȃnd eram la categorie aveam 70 și nu aveam voie să depășesc nici măcar cu 100 de grame.”

Ei…veni momentul să mă mănȃnce și pe mine limba : „Ce categorie ???” Atȃt mi-a trebuit… Cred că a fost una dintre cele mai neinspirate ȋntrebări din viața mea. Băiatu’ făcuse Santa Wu Shu. Nu mă ȋnțelegeți greșit…am un profund respect pentru artele marțiale dar, cum de stilul ăsta nu auzisem, mi-a venit automat ȋn minte imaginea unui Moș Crăciun cu barbă de chinez, cu bicepși și pectorali dezvoltați, care face scheme pe acoperișul unei case (Santa Wu Shu, Santa Claus…sunt apropiate). 😀

Taximetristul a continuat cu o spovedanie… “Ȋn ultimul timp, am cam multe dosare pe la Poliție.” Ȋmi venea să-i zic : „Ca să vezi…și eu am trecut pe-acolo de curȃnd. Cum de nu ne-am intersectat ?”  Nu l-am judecat, pentru că avea un motiv bun pentru bătăile pe care le pușca pămȃntenilor – era taximetrist ! Să detaliez ? OK… Știți cum e…lumea mai ȋnjură la volan…și tu ieși din mașină…și simti o nevoie stringentă de a-i poci mecla ăluia de te-a trimis ȋnapoi pe poarta pe care ai ieșit ȋn lumea asta.

Ȋntre timp, am observat că, nu știu de unde, scosese un cuțit mic de luptă (cu un design superb…) și-și tăia bucăți din măr cu el ȋn timp ce-mi povestea. Prima reacție a fost „Nu-mi vine să cred !” după care mă bușise rȃsul și m-am străduit să mă abțin. Oi fi eu femeie, nenică, da’ știu și eu să fac deosebirea ȋntre un cuțit de bucătărie și un cuțit de luptă. A treia reacție a fost „Aoleuuuu, ăsta are oareșce probleme la mansardă… Cine știe ce-i trece prin sfeclă (sfeclă = scăfȃrlie). Totuși…să rămȃn calmă…”   

„Ieri m-am luat de ăștia de la BGS…” 

Ca să zic și eu ceva, am ȋntrebat (neinspirat) : „Păi de ce ?” 

„Ei !!! Ăștia de la BGS se cred mari șmecheri… Și io le-am zis : Bă băeți, eu am ȋn mașină : cuțit, tonfă, baston, pistol etc. ……și totuși ies cu mȃinile goale ! Și i-am bătut !”

Mă gȃndeam… „Nenică, ȋmi pare rău că nu te-aplaud dar, după cum vezi, am mȃinile ocupate cu scoici… Te simți tare mȃndru de isprava ta… Probabil ești o combinație ȋntre un criminal/violator ȋn serie și un colecționar de timbre/șervețele – tu bați oameni cu scopul de a face colecție de dosare la Poliție. Ce caz interesant !”

Ȋn timp ce-mi povestea, scosese tonfa să mi-o arate. Scormonea și după baston și eu mă gȃndeam : „La naiba, nu scoate și pistolul ! Chiar nu am chef să văd o sculă de genul ăsta la 12 noaptea, ȋntr-un taxi, cu un sărit de pe fix ȋn stȃnga mea !”  Pistolul nu l-a scos… Probabil ȋl ținea ȋn pantaloni și scosul lui presupunea o activitate prea intensă a nervilor.

Am ajuns și eu, pe propria piele, la concluzia că timpul e ceva subiectiv. Ȋn vreun sfert de oră mi-a povestit atȃtea lucruri minunate, de suflet. Mă simțeam mai ȋmplinită spiritual 😀

Ȋn sfȃrșit am ajuns… Am ieșit cu greu din taxiul diavolului, cu aceiași grijă maternă pentru scoici. S-a uitat lung și pierdut la mine și mi-a zis : „Vă plac scoicile…sunteți o fire romantică…Sper să ne mai vedem.” După care am avut senzația că o să-mi ceară numărul de telefon, așa că i-am mulțumit și m-am cărat. „Știi cum e, băiatule? Cum să-ți zic eu ție…privirea ta…mă zgȃrie pe subconștient. Și ce-are-a face romantismul cu agresivitatea?” 

A doua zi, la metrou, o doamnă ȋn fața mea vorbea. Am crezut că are hands-free dar, după ce am depășit-o, mi s-a adresat: „Fetițoooo…..infern….bestii, bestii sunt peste tot!” De data asta mă bușise rȃsul și n-am putut să mă abțin; norocelu’ meu că eram cu spatele și, ȋn felul acesta, n-am jignit-o pe respectabila doamnă. Am mers mai departe fără să ȋntorc capul, dar am urmărit-o de la distanță. Femeia se uita ȋn jur cu aerul unei gospodine dezamagită de mizeria pe care o vede: „Bestii…bestii…!”

Dacă doamna zicea…așa o fi fiind… Era mai ȋn vȃrstă ca mine și ȋi datoram respect. Femeia probabil avea ceva experiență de viață. Poate avea dreptate. Parcă vedeam drăcușori bucălați, cu obrăjorii negri, lucioși, fugărindu-se printre picioarele bucureștenilor. Parcă simțeam ghemotoacele stacojii zburȃnd prin aer, fugărite de metrou.

Și se mai miră lumea de ce canicula ține ȋn București juma de an. Infern, infern peste tot…bestii, ȋn special cele care conduc taxiurile 😀

Septembrie 22, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu