Întâmplări de la angajare

Just another WordPress.com weblog

Cuțit, tonfa, pistol…TAXI

Din mila facultății ni s-au azvȃrlit nouă, ăstora mai tocilari, niște tabere gratuite. Ȋntoarsă ȋn toiul nopții de la Costinești, n-am mai prins metroul, așa că am fost nevoită să apelez la serviciile de taximetrie ale capitalei. Taximetristul – băiat vesel, ronțăia un măr. M-a privit cu admirație cȃnd am azvȃrlit ȋn spate bagajul mai mare decȃt mine și cȃnd mi-am mișcat metafizicul ȋn față, ținȃnd cu o grijă maternă ȋn brațe o pungă cu scoici (că na, le luasem să le pictez și nu-mi permiteam să le ciobesc… :D). Băiatu’, de vreo 30 și ceva de ani, cu o veselie sadică pe chipul ușor nebărbierit, simți brusc nevoia să mi se destăinuie : „Sunt la cură de slăbire.” Bun…o fi vreo relație cauzală ȋntre anorexie și a conduce o mașină 😀 (a se vedea articolul „Camionagiul anorexic” ) Probabil ȋn prezent societatea e de așa natură (și nu știu eu) ȋncȃt mȃncatul unui măr ȋn public atrage după sine scuze și explicații. Omu’ nu părea să aibă nevoie să slăbească, așa că mi-am permis să-l ȋntreb de ce ține cură. A răspuns, bucuros : „Păi…acuma am 100 de kile…cȃnd eram la categorie aveam 70 și nu aveam voie să depășesc nici măcar cu 100 de grame.”

Ei…veni momentul să mă mănȃnce și pe mine limba : „Ce categorie ???” Atȃt mi-a trebuit… Cred că a fost una dintre cele mai neinspirate ȋntrebări din viața mea. Băiatu’ făcuse Santa Wu Shu. Nu mă ȋnțelegeți greșit…am un profund respect pentru artele marțiale dar, cum de stilul ăsta nu auzisem, mi-a venit automat ȋn minte imaginea unui Moș Crăciun cu barbă de chinez, cu bicepși și pectorali dezvoltați, care face scheme pe acoperișul unei case (Santa Wu Shu, Santa Claus…sunt apropiate). 😀

Taximetristul a continuat cu o spovedanie… “Ȋn ultimul timp, am cam multe dosare pe la Poliție.” Ȋmi venea să-i zic : „Ca să vezi…și eu am trecut pe-acolo de curȃnd. Cum de nu ne-am intersectat ?”  Nu l-am judecat, pentru că avea un motiv bun pentru bătăile pe care le pușca pămȃntenilor – era taximetrist ! Să detaliez ? OK… Știți cum e…lumea mai ȋnjură la volan…și tu ieși din mașină…și simti o nevoie stringentă de a-i poci mecla ăluia de te-a trimis ȋnapoi pe poarta pe care ai ieșit ȋn lumea asta.

Ȋntre timp, am observat că, nu știu de unde, scosese un cuțit mic de luptă (cu un design superb…) și-și tăia bucăți din măr cu el ȋn timp ce-mi povestea. Prima reacție a fost „Nu-mi vine să cred !” după care mă bușise rȃsul și m-am străduit să mă abțin. Oi fi eu femeie, nenică, da’ știu și eu să fac deosebirea ȋntre un cuțit de bucătărie și un cuțit de luptă. A treia reacție a fost „Aoleuuuu, ăsta are oareșce probleme la mansardă… Cine știe ce-i trece prin sfeclă (sfeclă = scăfȃrlie). Totuși…să rămȃn calmă…”   

„Ieri m-am luat de ăștia de la BGS…” 

Ca să zic și eu ceva, am ȋntrebat (neinspirat) : „Păi de ce ?” 

„Ei !!! Ăștia de la BGS se cred mari șmecheri… Și io le-am zis : Bă băeți, eu am ȋn mașină : cuțit, tonfă, baston, pistol etc. ……și totuși ies cu mȃinile goale ! Și i-am bătut !”

Mă gȃndeam… „Nenică, ȋmi pare rău că nu te-aplaud dar, după cum vezi, am mȃinile ocupate cu scoici… Te simți tare mȃndru de isprava ta… Probabil ești o combinație ȋntre un criminal/violator ȋn serie și un colecționar de timbre/șervețele – tu bați oameni cu scopul de a face colecție de dosare la Poliție. Ce caz interesant !”

Ȋn timp ce-mi povestea, scosese tonfa să mi-o arate. Scormonea și după baston și eu mă gȃndeam : „La naiba, nu scoate și pistolul ! Chiar nu am chef să văd o sculă de genul ăsta la 12 noaptea, ȋntr-un taxi, cu un sărit de pe fix ȋn stȃnga mea !”  Pistolul nu l-a scos… Probabil ȋl ținea ȋn pantaloni și scosul lui presupunea o activitate prea intensă a nervilor.

Am ajuns și eu, pe propria piele, la concluzia că timpul e ceva subiectiv. Ȋn vreun sfert de oră mi-a povestit atȃtea lucruri minunate, de suflet. Mă simțeam mai ȋmplinită spiritual 😀

Ȋn sfȃrșit am ajuns… Am ieșit cu greu din taxiul diavolului, cu aceiași grijă maternă pentru scoici. S-a uitat lung și pierdut la mine și mi-a zis : „Vă plac scoicile…sunteți o fire romantică…Sper să ne mai vedem.” După care am avut senzația că o să-mi ceară numărul de telefon, așa că i-am mulțumit și m-am cărat. „Știi cum e, băiatule? Cum să-ți zic eu ție…privirea ta…mă zgȃrie pe subconștient. Și ce-are-a face romantismul cu agresivitatea?” 

A doua zi, la metrou, o doamnă ȋn fața mea vorbea. Am crezut că are hands-free dar, după ce am depășit-o, mi s-a adresat: „Fetițoooo…..infern….bestii, bestii sunt peste tot!” De data asta mă bușise rȃsul și n-am putut să mă abțin; norocelu’ meu că eram cu spatele și, ȋn felul acesta, n-am jignit-o pe respectabila doamnă. Am mers mai departe fără să ȋntorc capul, dar am urmărit-o de la distanță. Femeia se uita ȋn jur cu aerul unei gospodine dezamagită de mizeria pe care o vede: „Bestii…bestii…!”

Dacă doamna zicea…așa o fi fiind… Era mai ȋn vȃrstă ca mine și ȋi datoram respect. Femeia probabil avea ceva experiență de viață. Poate avea dreptate. Parcă vedeam drăcușori bucălați, cu obrăjorii negri, lucioși, fugărindu-se printre picioarele bucureștenilor. Parcă simțeam ghemotoacele stacojii zburȃnd prin aer, fugărite de metrou.

Și se mai miră lumea de ce canicula ține ȋn București juma de an. Infern, infern peste tot…bestii, ȋn special cele care conduc taxiurile 😀

Septembrie 22, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Violatorul de plete

Uneori stau şi meditez la zicala: “Mare-i grădina Ta, Doamne!” Şi aş mai adăuga: “Mai mare e pentru unii…”

Nu-mi mai amintesc ce meserie avea domnul ăsta…Mergeam cu trenul – era una dintre activităţile mele preferate din perioada respectivă. Îmi plăcea grozav de mult să citesc pe tren, însă cam de fiecare dată se găsea câte o persoană interesantă să intre în vorbă cu mine. Era un domn în vârstă, energic, vesel, uşor agitat. Compartimentul era plin şi eu am avut onoarea de a fi aleasă drept interlocutor. Domnul mergea la băiatul lui, proaspăt căsătorit. Mi-a mărturisit, fără să aibă vreo legătură cu ce zisese înainte, că are o pasiune deosebită pentru părul femeilor. Altceva nu-l interesa, decât părul. Mi-am simţit ochii făcându-se cât cepele şi creierul săltând în cutia craniană de atâta…râs cu plâns. Omului i se părea normală preferinţa lui accentuată pentru acest “accesoriu” al corpului  femeii. Când era bebeluş, cică îi smulsese tot părul din cap mamei lui (deja începeam să mă înverzesc la faţă – alt nebun!). Interesant…deci dereglarea asta o avea de mic. În timp ce eu îmi scotoceam prin toate cutiuţele capului, să pun cap la cap nişte informaţii şi să-mi dau seama din ce cauză omu’ ăsta are un comportament atât de bizar, individul continua să debiteze… Începuse să se adreseze la tot compartimentul şi vorbea despre obişnuinţa lui de a da iama în părul femeilor ca despre o plăcere  nevinovată.

Oamenii, culmea, păreau să-l înţeleagă, îl priveau cu o mimică amuzată şi binevoitoare, eu cred că eram singura care simtea ţurţuri de gheaţă pe şira spinării (regretam că aveam părul desprins, deşi nu era foarte lung). Domnul respectabil îşi satisfăcea fără inhibiţii plăcerea chiar şi în locuri publice, unde nu se putea stăpâni să nu-şi bage mâna în părul cu multă trudă îngrijit al domnişoarelor. Iar când ele se întorceau crispate să vadă cine le smotoceşte, domnul nostru le explica pasiunea lui şi ele, culmea, îl înţelegeau şi îl iertau.

Punctul culminant al naratiunii a fost întâmplarea cu nora lui – fi-su era plecat de acasa şi noră-sa dormea, cu părul atârnând din pat (avea părul foarte lung). El nu s-a putut abţine şi s-a târât în genunchi lângă pat, a luat o şuviţă şi a început s-o frece între degete, după care a băgat-o în gură şi a început, citez, “s-o sugă”. Şi exprima, plin de pasiune, cât de plăcută era activitatea asta. Când, deodată, intră fi-su în casă şi-l întreabă: “Ce faci, tată?!” Domnul: “Na…ştii că asta-i plăcerea mea…îmi pare rău, nu m-am putut abţine…” Dragi cititori, nu ştiu cum v-aţi simţi voi să-l auziţi pe unu’ debitând asemenea enormităţi, dar eu începusem să-mi pun tot felul de întrebări, ca de exemplu: “Cum poate cineva sa povestească aşa ceva?!” Ai o dereglare de genul ăsta? Ţine-o pentru tine, nu-i nevoie să provoci zbârlirea părului din capul călătorilor cu trenul.

Mă întreb câţi oameni din ăştia mişună printre noi, câţi oameni s-or fi uitat la părul meu cu balele curgând. Cert e că ar fi păcat ca segmentul ăsta să nu fie exploatat. Ar trebui introdus în hypermarket-uri un raion nou – produse pe bază de păr. M-am şi gândit la o gamă de început (dacă merge, cu timpul pot fi introduse şi alte produse):

–          şuviţă de păr uşor de purta în geantă, pentru supt pe stradă, la serviciu etc.

–          smoc de păr import Africa pentru senzaţii nebănuite;

–          şuviţa blondă ondulată pentru învârtit pe deget (în loc de bilele chinezeşti);

–          şuviţa magică – îşi schimbă culoarea în funcţie de starea ta psihică;

–          pernuţa din păr rezistent la şocuri puternice – pentru smotocit atunci când eşti nervos;

–          păr de provenienţă vegetală (pentru perioadele de post);

–          păr artificial (pentru cei care vor să se lase…).

Aştept propuneri şi sugestii 😀 Fetelor, aveţi grijă! Există multe moduri în care puteţi fi agăţate pe stradă; una dintre ele este…de păr! Momentan, îmi mai bântuie prin minte două întrebări:

Oare domnul respectiv se lega şi de rockerii ăia pletoşi, supăraţi?

Ce anume provoacă aşa o dereglare (mai ales că o avea din copilărie…)?

Iunie 16, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , | 4 comentarii