Întâmplări de la angajare

Just another WordPress.com weblog

Șefii cu probleme din copilărie

Dragul meu șef, ȋți ȋnțeleg frustrările și nemulțumirea față de angajați, ȋți ȋnțeleg nevoia de a-i ține la firmă pȃnă seara și ȋți dau perfectă dreptate cȃnd ȋi chemi și ȋn week-end. Este perfect normal să trȃntești ușile, să arunci dosarele prin birouri și să urli de să-ți sară ochii din cap și să-ți pocnească vena aia care ți se umflă pe frunte. Te ȋnțeleg perfect…și sunt alături de tine. De aceea, ȋți recomand cu prietenie să mergi la spital, să-i faci o vizită domnului acela drăguț, doctor Traumă, care o să te culce pe o canapea răcoroasă de piele, după care o să te ȋmbrace cu o cămășuță albă cu mȃneci…puțin mai lungi și o să-ți ofere un loc gratis de cazare ȋntr-o cameră cu pereții acoperiți cu burete.

Ȋmi place cum sună fraza asta: ”Are probleme nerezolvate din copilărie…” Unii o folosesc ca o semi-scuză pentru tiranii care le fac tocăniță din creier cel puțin cinci zile pe săptămȃnă. De fapt, o semi-scuză față de ei ȋnșiși, sperȃnd să mai scadă sentimentul de frustrare.

Am tot auzit fraza ”Șeful are ȋntotdeauna dreptate”, de multe ori urmată de ”Cȃnd șeful nu are dreptate, se aplică prima frază :D” Să vedem și ce am eu de zis ȋn legătură cu asta…

Ȋn primul rȃnd, ce este un șef? O entitate hominidă, pusă nu se știe de cine ȋn capul unei firme să o conducă. Să o conducă unde? Hai să fim sinceri: niciodată nu se știe cu exactitate unde, dar se știe cum – cu niște hibrizi (un fel de combinație ȋntre om și calculator; aceste două specii au stat atȃt de mult timp ȋmpreună, ȋncȃt au fuzionat) care-și sacrifică neuronii pe altarul hȃrțogăraiei care stă la baza companiei.

Treziți mai mult sau mai puțin brusc ȋn capul firmei, șefii au realizat că au puterea. Și au reacționat fiecare după…mapa lui. Iată cȃteva tipologii care-mi plac ȋn mod deosebit, ȋn special să le studiez de la distanță 😛

Pepsi

Ȋl recunoști de cum dă buzna pe ușă. Ȋți provoacă o senzație de parcă a venit taifunul peste tine cȃnd ȋntindeai niște rufe albe la uscat. Termenul de bază: a se agita. Se deplasează ȋncoace și-ncolo dintr-un colț ȋntr-altul al biroului, de parcă ȋntre picioarele lui și mocheta ȋmbȃcsită și plină de gume ar fi un cȃmp magnetic.

Cȃnd ai ceva de scris la calculator, stă ȋn spatele tău, dă din mȃini, transpiră și te ȋntreabă, sacadat, de ce nu merge mai repede. Eventual, aplică strategia muierii urcată ȋn mașină cu soțul ei, el- la volan, ea – pe locul mortului: așa, mai la dreapta! Vezi că nu e bine! Ai greșit! Se scrie cu doi de ”n”! Așa, acuma dă click ȋn casuța din dreapta și scrie…

Cred că, dacă s-ar inventa calculatoare carora să le transmiți comenzi prin telepatie, șeful Pepsi ar determina o supraȋncălzire a circuitelor, finalizată cu o explozie fumegȃndă pe ton de ȋnjurătură din partea (era să zic a bietului animal) bietului calculator.

Ȋți iese ȋn cale de unde te astepți mai puțin, de exemplu, de după peretele dinaintea toaletei, spre care te ȋndreptai plin de speranța izbăvirii (că doar ai stat țeapăn pe scaun patru ore să termini ofertele alea urgente). Și ȋl auzi cum spune: ”Hai, că avem ceva urgent de făcut!” 😀

Butoiul cu pulbere

Uneori poate fi confundat cu Pepsi. Zici că organismul lui conține o ceată de vreo 200 de chinezi care se caftesc ȋncontinuu ȋntre ei. Mai simplu spus: fierbe. Hai, recunoaște că ai avut macar un șef de genul asta, care cȃnd se așeza lȃngă tine ȋți crea brusc o stare de fermentație sufletească. Nu dă din mȃini ca Pepsi, dar are o mișcare de permanentă vibrație, ȋn special cȃnd tu ai ceva de făcut. Cȃnd se exteriorizează mai tare, dă din picior și bȃțȃie scaunul.

Molusca

Nu știe cum a ajuns ȋn funcția de șef…probabil nici nu și-a dat seama că e șef. Ȋși petrece timpul prelingȃndu-și fizicul greoi pe holurile cu iz de corporație și pătrunzȃnd din cȃnd ȋn cȃnd cu ochii ȋn bibliorafturile burduhănoase care zac pe rafturile roase de vreme (sau de angajații flămȃnzi :)).

NEF…ericitul

Indiferent de situație, indiferent dacă profitul firmei a crescut ȋn ultimele luni cu 50 sau cu 80%, firma o duce foarte greu. Este multă treabă de făcut și niciodată negrișorii nu sunt suficient de competenți. Uite care-i treaba, șefule, răspunsul meu e : Nu, nu vreau să stau peste program. Da, am terminat treaba mai repede decȃt ceilalți și am făcut cȃte ceva și ȋn plus, dar asta nu ȋnseamnă ca trebuie să-mi mai dai de lucru. Niște bani ȋn plus, da, ar fi bineveniți. Azvȃrle și tu sacoul ala scorțos, fă niște pași prin parc, bucură-te de soare și de pasărele (probabil pe tine soarele te enervează că arde ba prea tare, ba prea puțin; și păsărelele te deranjează că ciripesc).

Fantoma

Ȋn mod cert nu e fericit că e șef…Nefiind obișnuit să ia decizii (”lasă că face mama”), ȋi e frică de chestia asta mare care se cheamă ”firmă” și, mai ales de angajații care intră ca niște spirite negre pe ușa masivă a biroului său. Pulsul se accelerează, respirația devine sacadată, palmele transpiră și…”ah, senzația aia rece de pe șira spinării! Ce-or mai vrea și ăștia?! Oare ce-o să mă mai ȋntrebe de data asta? Dacă nu știu ce să le răspund?! De-ar pleca mai repede… A ajuns marfa ȋn vamă? Care marfă? AWB-ul?! Oooof, trebuie să dispar…” Și iese pe balcon, dispărȃnd enigmatic ȋntr-un nor de fum de origine Kent. Ȋntre timp, angajații și-au amintit că au ieșit niște minusuri la recepția mărfii. Unde e șeful? E urgent! Șeful…nu e ȋn birou… Veniți mai tȃrziu 😀

Pasiv-agresivul

La ăsta i-am zis direct pe nume. Am avut ocazia să-l cunosc personal. M-a ȋntȃmpinat cu o atitudine solemnă, ȋn costumul lui scorțos, negru, impecabil…Părea calm, folosea un limbaj profesional…ce mai, om de afaceri cu experință. Pe parcursul șederii mele la firmă, am observat o serie de gesturi…infantile să le zicem care contrastau puternic cu atitudinea afișată și cu vestimentația – bȃțȃia din picior ȋn stil copilăresc, se legăna pe scaun, se juca ȋn mod și mai copilăresc cu pixul. Pe lȃngă elementele astea amuzante care imi făcea ziua mai frumoasă (cred ca ceilalți angajați nu le observau, foarte rău pentru ei), mai aveam senzatia și că atitudinea lui calmă e doar o mască (am avut ocazia să mă conving ca așa era…). Ca să mă conving, atunci cȃnd mi-a cerut o părere sinceră ȋn anumite privințe…i-am dat-o, sinceră, cum a vrut 😀 Nenică, degeaba mă aprobai tu cu jumătate de gură și ȋncercai să-ți menții calmul, mimica te-a trădat. Hai, fii sincer față de tine, ȋn realitate crăpai de ciudă. Ai fi preferat să-ți spun minciuni frumoase și firma ta să continue să plutească ȋn stil comunist, ca și pȃnă atunci. Și ce mă revoltă și mai mult e atitudinea ta față de unii oameni pe care-i percepi ca inferiori ție. A trecut o dată un agent de vȃnzări pe la firmă să discute despre un eventual contract de publicitate on-line. Pe vremea aia, fiind la curent cu prețurile pieței ȋn domeniu, pot spune că prețul pe care-l cerea agentul, raportat la avantajele oferite, era mediu spre mic. Era o chestie care se putea rezolva ȋn cinci minute. Șeful, ȋnsă, se simțea puternic, se simțea ȋntr-o poziție superioară omului din fața sa și vroia neapărat să-și manifeste autoritatea. L-a frecat la creier, punȃndu-i aceleași ȋntrebări vreun sfert de oră. Ȋl auzeam, din biroul de alături, cum ȋl lua peste picior și-i spunea că afacerea lor (genul ăla de publicitate) o să dispară, că știe el că merge din ce ȋn ce mai rău și că firmele X și Y din domeniul ăsta deja au dat faliment. După care, m-a chemat și pe mine, să-mi dau și eu cu părerea. M-am uitat la omul din fața mea și mi-am adus aminte cum era cȃnd lucram și eu ca agent de vȃnzări, cum e să fii luat peste picior, să ți se ȋnchidă ușa ȋn nas, să fii contrazis, să ți se spună ȋn față că firma Z din domeniul ȋn care lucrezi face treabă mult mai bună decȃt firma ta. Dar cel mai mult, ȋn experiența mea de agent de vȃnzări, m-au enervat frustrații care-ți mănȃncă timpul pentru a se simți ei puternici. Ȋn continuare, șeful a luat catalogul din mȃna agentului și a ȋnceput să mȃzgȃlească pe el, total inutil, calcule – din care să reiasă cȃt e el de deștept, desigur. Hai să-ți zic care-i treaba, șefule. Poate că au trecut mulți ani de cȃnd mama ta te bătea la fund cu mănunchiul de țelină și-ți ardea cȃteva sfinte batoane de salam pe spinare (ar mai fi aici și varianta bătăii cu furtunul de la cadă sau cu gladiolele de plastic de pe vremea comunismului). Poate că ai uitat cȃnd ȋți erau interzise atȃtea lucruri și cȃnd nu aveai dreptul să iei nicio decizie. Acum ești mare șef, tu iei deciziile ȋn firma ta. Acum ai puterea, e rȃndul tău să-i umilești pe ceilalți…și, umilindu-i pe ceilalți, te simți puternic. Dar știi ceva? Nu ești J E incredibil cȃt de nepăsători pot fi unii față de materialele publicitare scumpe ale altor firme, ȋn timp cei ei, din zgȃrcenie, refolosesc foile deja scrise și se gȃndesc de zece ori ȋnainte de a lista o pagină color.    

Cu mulți ani ȋn urmă, cȃnd ȋnvățam istorie la școală, ni se băga ȋn cap ideea de ”mare conducător”, ni se dădeau multe exemple de oameni deosebiți, cu personalități puternice, care-i conduc pe ceilalți. Chiar dacă trimit sute de oameni la moarte drept pedeapsă, nu contează, știau ei de ce fac asta. Erau…oameni cu personalitate. Dar oare tot timpul e așa? Ce văd eu (ȋn unele cazuri, nu vreau să generalizez) e un grup de frustrați cu probleme, nesiguri pe ei, care vor să-i conducă pe alții pentru a repeta povestea care li s-a ȋntȃmplat lor…

Anunțuri

Mai 2, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , | 3 comentarii