Videochatu’ lu’ nea Vali

Cum refulasem eu amintirea unui bărbat important din viața mea…nea Vali.

Era un interviu de angajare… Acțiunea se petrecea cu vreo patru ani ȋn urmă, undeva, departe de capitală. Se apropia vacanța de vară și-mi căutam de lucru. Și cum statutul de student e unul condamnat de angajatori, trebuia să mă mulțumesc și eu cu anunțurile mai…modeste. După ȋndelungi căutări și salarii de 300-400 lei oferite pentru program full-time, rugăciunile mele au fost ascultate și universul și-a mobilizat forțele ȋn favoarea mea. Găsisem ȋn ziar un anunț de angajare pentru agent de marketing. Nu cerea experiență, nu erau impuse condiții, ce să mai comentez, postul ideal pentru un student ! Sun, sperȃnd că-mi va răspunde un angajator binevoitor, nerăbdător să-și pună banii la bătaie pentru pretioasele abilități dobȃndite de mine ȋn facultate. Ȋmi răspunde un domn cam ciudat care, fără prea multă vorbăraie, mă invită la un interviu, la pizzeria lui nou deschisă, ca să „mă vadă, că altfel discutăm cȃnd știe cum arăt”. Ce era să zic ? La cȃte posturi de maseuză și de dansatoare refuzasem, ar fi trebuit să fiu recunoscătoare că mi se oferise ceva pe….hmmm….marketing.

Ajung eu la pizzerie, trec printr-o poartă, apoi prin alta și, cȃnd ajung ȋn cea de-a treia dimensiune, ȋntreb niște băiețași care mișunau pe-acolo unde e Vali. Apare triumfător la orizont, ca un soare apocaliptic, un domn respectabil, cu păr alb, care emana un grad de murdărie interioară cum nu mai văsuzem pȃnă atunci. Ȋmi venea să-i zic : „Stai bre, mai departe, că mă molipsești !” Da’ de unde. Individu’ a venit lȃngă mine, cu un rȃnjet de om politic, că na…era un interviu de angajare. Speram sa se termine repede, așa că l-am ȋntrebat scurt și la obiect care sunt posturile disponibile. N-ar fi fost rău nici un post de chelneriță… Ȋmi prezintă el magnifica lui afacere, ȋmi spune că ar avea nevoie și de o chelneriță (cȃteva lucrau deja) și, inevitabil, ȋncepe să-mi detalieze principiile lui de viață. Ȋn mintea mea era : „De ce ? De ce eu ?” Omu’, deși ajuns la o vȃrstă considerabilă, nu fusese căsătorit și nici n-avea de gȃnd. Bun, nene, dacă tu ești fericit așa, e perfect ! Să ne ȋntoarcem la interviu…

Lăsȃnd la o parte detaliile plictisitoare legate de postul de chelneriță, ȋl ȋntreb despre postul de agent de marketing. Foarte entuziast, ȋmi povestește că e vorba de o firmă de loțiuni pentru plajă și că fetele (adică agenții de marketing 😀 ) trebuie să meargă la mare, să se plimbe pe plajă fără sutien și să dea bărbații pe spate cu cremă (ȋn special pe cei veniți la plajă cu prietena/soția). Asta, bineȋnțeles, cu scopul de a-i face să cumpere. Această ingenioasă strategie de marketing avea la bază crearea unui impact puternic (acu na…ce să zic…dacă impactul se limita doar la sfera psihologică, era bine…). Ce viitor măreț oferă Romȃnia oamenilor de marketing !

Omu’ povestea cu atȃta satisfacție scenarii ȋn care o fătucă topless dădea pe spate cu cremă un mascul ieșit la plajă, ȋn timp ce consoarta lui făcea spume, ȋncȃt mă făcea, inevitabil, să mă ȋntreb care sunt motivele pentru care urăște căsătoria – pentru că era clar că o urăște. Ȋmi venea să-i spun : „Și ia zi tu, băiețel, mămica și tăticul tău nu se ȋnțelegeau prea bine, nu-i așa ? Nu se purtau prea frumos nici cu tine din cauza asta, hai, recunoaște…” 😛 (Ticăloasa de mine… 😀 )

Se tot uită nea Vali la mine, se tot uită…și ajunge la concluzia că sunt fată deșteaptă. Ȋi tot trage el cu fată deșteaptă, pȃnă trece la subiect, mai exact, la posibilitatea de a cȃștiga mulți bani. Ȋmi venea să-i zic : Dom’le, și ia zi, te-a impresionat pȃnă la extaz psihicul meu, nu ? Inteligența mea te-a dat pe spate. Numai că…știi ce ? Cȃnd mă uit la tine, mi se zbȃrlesc neuronii.

Deci…mi-a relatat viața lui, job description-ul postului de agent de marketing și modalitatea ȋn care se desfășoară proba eliminatorie (se pare că eu avusesem un statut special, de trecusem fără test) : fetele (chelnerițele) se dezbrăcau ȋn fața lui, să le vadă dacă arată bine și-i ziceau : „Uite, Vali, asta sunt !” 🙂

Posibilitatea de a cȃștiga mulți bani era un videochat ȋnființat „la inițiativa fetelor”. Partea drăguță era că toată actiunea se desfășura ȋn vila unui popă. Din relatările lui nea Vali am dedus că preacucernicul părinte a fost cam reținut la ȋnceput, după care (vorba aia, „Ce-i frumos și Lui Dumnezeu ȋi place”) s-a obișnuit cu ideea. Deci fetele aveau și protecție divină ȋn meseria lor. Totul era foarte simplu…uneori tot ce aveai de făcut era să stai de vorbă cu „clienții”. Hm…nu era mai simplu și mai ieftin pentru respectivii clienți să meargă să stea de vorbă cu un psiholog ? Pentru că aveau nevoie…clar. Și asta o spun din ce-a mai povestit Vali despre ei. Cum să zic…mi-e teribil de jenă să dau detalii, ȋnsă va puteți imagina și voi. Unii oameni…pur și simplu vor să fie văzuți cȃnd fac anumite lucruri ; și nu mă refer la lucruri pe care le vedeți ȋn mod normal ȋn filme, nici măcar ȋn filmele cu pătrățelul roșu, mă refer la lucruri care necesită…cum să-i zic…o imaginație nu bogată, deviantă.

O poveste care m-a impresionat pȃnă la lacrimi a fost cea a individului ȋndrăgostit pȃnă ȋn lobul urechii de una din fătucile de la videochat. Cică omu’ ȋși dorea atȃt de mult să vină să o vadă, ȋncȃt i-a trimis prin poștă bani să-și cumpere apartament cu trei camere, pentru că ea a zis că nu-i femeie de speță joasă, să se vadă cu el la hotel – ea trebuie să aibă apartamentul ei. Drept urmare, l-a primit. Probabil Vali ȋși imagina ca eu și cred ce debitează el 😀

Scopul fetelor era, ȋn concluzie, să facă un client bogat să „se ȋndrăgostească” de ele. Era interesant felul ȋn care moș Vali spunea „să se ȋndrăgostească”. Era clar, din tonul cu care o spunea, că acest sentiment ȋi era total necunoscut și-i era imposibil să-l redea chiar și ȋn cuvinte.

Ȋn vara aia m-am angajat ca pictor… Și uite-așa ratează unii șansele pe care le oferă viața. Cum n-am vrut eu să mă angajez la videochatu’ din vila popii… Probabil aveam acum și casă și mașină și băteam Mall-urile pe niște tocuri ascuțite (sper să nu plătesc amendă dacă le port fără să fiu angajată la videochat 😀 ).

Vorba aia…Ce-și face omu’ cu mȃna lui, videochat de cheamă!   

P.S. Da’ bine că ȋnființați videochaturi peste videochaturi, dar n-ați pune mȃna să faceți și voi, de exemplu, o bibliotecă :))))))))))) !!!