Întâmplări de la angajare

Just another WordPress.com weblog

Concurență neloială la morgă

Am simțit nevoia să scot de la naftalină o ȋntȃmplare din ciclul ”Viața merită trăită, dacă nu de altceva, măcar să afli ce afaceri se mai ȋnvȃrt pe la morgă!” Da, MORGĂ, ați citit bine…

Eram la sfȃrșitul anului doi de facultate și, ca de obicei, ȋn căutarea unui loc de muncă. M-am angajat temporar, pe timp de vară, la un ziar mare dintr-un oraș cunoscut. Colectivul…super! După cum am mai zis, am avut parte și de locuri de muncă mai bune decȃt ar fi sperat un muritor cu sau fără experiență. La ziar…ca la ziar…muncă, interes, competiție. N-am să insist pe partea legată de colegi, pentru că aș avea doar lucruri bune de zis și eu aici vreau să mă axez pe lucrurile rele (la modul amuzant). Am să mă opresc totuși asupra unui coleg care m-a impresionat ȋn mod deosebit.

De la ȋnceput l-am remarcat: firav, cu ochi mari, privire de poet depresiv inadaptat la mizeriile și nedreptățile societății, suflet sensibil, de-ți era milă să-l rănești, chiar și cu o foaie de ziar…. Pantalonii albi de in și cămășuța curată, tot albă, ȋi dădeau un aer feciorelnic (din cȃte auzisem, era parcă și ȋn zodia fecioară; ce coincidență…:)). Cȃnd ȋși făcea apariția ca un abur de macaroane proaspete ȋn redacție, aveam impresia că e un ȋnger izgonit din rai. Ȋntr-adevăr, fusese el izgonit de undeva de sus, dar ăla nu era rai, era doar un etaj superior la care se retrăgea el să lucreze, pentru că prezența colegilor ȋl disturba.

Era…prea pur pentru lumea asta…Și nu știu cum, dar ne-am ȋnțeles taaaare bine cȃt am stat acolo, pe bune! Nu ȋnțeleg de ce, dar peste tot pe unde merg, mă ȋmprietenesc ȋn primul rȃnd cu nebunii, inadaptații, personalitățile dificile, personalitățile de-ți vine să le dai un șut ȋn……Pe de o parte e interesant, am avut ocazia să cunosc cazuri de schizofrenie, sado-masochism, narcisism dus la extrem, ȋn unele cazuri frumos combinat cu histrionism, personalități obsesionale, paranoice etc. Aș putea continua, dar mă apucă groaza cȃnd ȋmi amintesc. Nu mă ȋnțelegeți greșit, nu mă refer aici doar la oamenii enervanți, cu cȃțiva fluturași pe creier, mă refer la cei cu adevărat nebuni, de exemplu cei care au vedenii sau au convingeri cu totul ciudate pentru lumea asta. Coleguțul ăsta al meu, mititelul, nu era chiar așa…El era doar inadaptat și se lua la harță (exact ca un cocoșel american mic dar al dracului) cu majoritatea colegilor…după aia venea și vorbea cu mine. Și avea un cȃine colegul ăsta…taaare simpatic, de fapt un non-cȃine, de-l ia curentul pe sub birouri și-ți alunecă printre picioare.

La un moment dat mi-am făcut veacul pe la spital, ȋncercȃnd să agăț cȃte o asistentă fȃțȃitoare pe holuri ȋn speranța că am să-i storc niște știri. Nu prea reușeam… Mă simțeam ca un popȃndău uitat ȋn ploaie… Ce să fac…eram la ȋnceput și ȋncă nu-mi făcusem relații prin spital. Norocul meu avea să vină de la morgă, o să vedem mai tȃrziu…

M-am horărȃt sa scriu un reportaj despre firmele de pompe funebre. Din firmă ȋn firmă și din vorbă ȋn vorbă, ajung la un domn care, ȋnainte să plec, a simțit nevoia să mormăie ceva despre porcii ăia de la morgă. M-am uitat la el cu un aer ȋnțelegător, pentru că situația devenise interesantă și omul a continuat să vorbească. Se pare că morga devenise tare productivă ȋn ultimul timp, nu numai că livra morți, dar ȋi livra gata, la pachet. Avea propriul ei depozit de ambalaje de veci (adică de sicrie de toate formele și mărimile, pentru toate tipurile de morți). De parcă mortului i-ar păsa cum e scos de acolo. Principalul e să fie cu picioarele ȋnainte 😀 Din cȃte am ȋnțeles, morga colabora cu o firmă mare de sicrie din oraș (spre oftica micilor firme care speră și ele să le mai pice cȃte-un mort) și colabora bine. Interesant… Trebuia să aflu! Dar cum? Că ăștia de la spital nu suflă nimic și urăsc reporterii ca pe omu cu coasa cȃnd vine dupa ei. Așa că mi-am facut curaj, mi-am ȋnghițit rȃsul și am ieșit la o plimbare prin parcul spitalului…cu o mutră lungă, tristă, disperată chiar. Mai aveam puțin și ȋncepeam să plȃng pe bune. Am așteptat prada prin zona pe unde era morga. Prada s-a dovedit a fi o asistentă dolofană cu atitudine maternă. I-am explicat situația – am o rudă ȋn spital și doctorii nu-i mai dau șanse. Ȋn 1-2 zile o să moară și aș vrea să mă interesez din timp cum se procedează. Din cȃte am ȋnțeles, există posibilitatea de a lua sicriu direct de la morgă. Biata asistentă, aproape că ȋi dăduseră lacrimile. M-a luat deoparte, a vorbit cu mine, m-a condus la morgă etc.

Intru eu la morgă, care era o clădire separată de corpul principal al spitalului, ȋnconjurată de tufișuri, cu geamuri prăfuite și avea aspectul de casă părăsită unde se fac experimente pe oameni. M-a ȋntȃmpinat un personaj remarcabil: vesel, de parcă activitatea lui ar fi cea mai interesantă și mai amuzantă din tot universul (pe de o parte așa e, doar tot oameni sunt și ăia și pe deasupra nici nu comentează, te lasă să-i manevrezi cum vrei), gras, brunet, ȋntr-un halat alb fără cămașă pe sub el, lăsȃnd obraznic la vedere un stufăriș de păr negru si creț pe piept. M-a primit la fel de bine ca pe ”clienții” lui obișnuiți, sau cel puțin așa am presupus. Omul, plin de bunăvoință și foarte entuziasmat de ideea că o să-i vină un mort proaspăt, mi-a confirmat faptul că morga are ferrari ȋn dotare (…adică sicrie) și l-a chemat și pe asistentul lui – un băiețaș cam livid si anxios – spunȃndu-i să-mi dea indicații exacte despre firma cu care colaborează morga. I-am mulțumit și, cu aceeași față de șoarec văduv, am dat fuga la firmă… Acolo, o doamnă foarte binevoitoare, care se pare că se molipsise de tristețea mea, mi-a arătat diverse modele de sicrie, m-a ȋntrebat cȃt e de mare, cam ȋn ce preț vreau să mă ȋncadrez, etc. Nu pot descrie ȋn cuvinte cȃt de amuzantă și penibilă mi se părea situația ȋn ansamblu și cum mă abțineam din rȃs. Vorba aia: ”Dacă ai intrat ȋn horă, trebuie să joci.” Mi-a confirmat și ea de colaborarea cu spitalul. Buuun. Ȋntoarsă la redacție, m-am pus pe dat telefoane, spre disperarea cuconetelor de la firma de sicrie și a medicilor lucrători cu morții de la spital. Mai departe nu are rost să intru ȋn amănunte.

E interesantă viața de reporter. Cred că e util s-o practici, măcar cȃteva luni, chiar dacă domeniul tău de activitate e cu totul altul. Afli lucruri interesante, oameni interesanți (ȋn sensul bun sau rău), afli cum să obții informatii și ȋți dezvolți spiritul de observație, ȋn așa hal, ȋncȃt ajungi să vezi numărul de ȋnmatriculare al țȃnțarului care te ciupește de ceafă 😀  
Ar fi fost frumos să mă duc la morgă și să pretind că vreau să mă angajez ca make-up artist pentru morți. Și să le mai fac și body-painting, ca bonus…

Anunțuri

Aprilie 11, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , | 2 comentarii