Întâmplări de la angajare

Just another WordPress.com weblog

Tehnica “Băiatul roz, băiatul verde”

Întâmplarea care urmează face parte din fascinanta lume a firmelor de pază şi protecţie şi s-a petrecut cam cu un an jumate în urmă. Mai întâi, vă sugerez să vă gândiţi puţin la o firmă de genul asta: băieţi plini de muşchi, veste anti-glonţ, arme, tot felul de chestii negre… După cum spuneam, fascinant!

Anunţul l-am luat din ziar. Sun. Mi se cere să aduc CV-ul la firmă şi să dau un interviu (Oameni buni, aţi auzit de e-mail?! Da, e invenţia aia incredibilă prin care economiseşti energie şi timp!). Merg…merg…până la urmă dau de străduţa pe care era sediul firmei şi, când aproape să ajung (se zărea deja sediul), văd o namilă cu vestă anti-glonţ şi bocanci (nu doar astea erau hainele, dar ăsta era esenţialul) cum se urcă într-o maşină de teren şi, când trece pe lângă mine, claxonează de vibrează carosabilul. Măi, de câte ori să vă zic, ştiu că aveţi nevoi sociale, (deşi uneori nu prea păreţi oameni), dar nu uitaţi că speciei umane i s-a dat minunata abilitate de a vorbi. Aşa că nu este necesar să abuzaţi de alte mijloace monosilabice, cum ar fi claxonul maşinii. Eventual, scoateţi nişte onomatopee, dar luaţi lăbuţa de pe claxonul ăla nenorocit, că deformaţi asfaltul (şi aşa plin de gropi) de la vibraţii.

Intru eu în firmă, cu entuziasmul caracteristic unui tânăr absolvent care are totuşi puţină experienţă în muncă şi…mă întâmpină o namilă roz, epilată pe braţe şi rasă în cap. Părerea mea e că se face prea mare caz de agorafobie, claustrofobie etc. şi nu se iau în considerare dereglări mai din ce în ce mai des întâlnite în regnul masculin, cum ar fi pilofobia (frica de păr).Tricoul roz cu un număr mai mic (de fapt, depinde cum priveşti; poate că muşchii erau cu un număr mai mari) se mula perfect pe muşchii bronzaţi. Tipul avea ochi albaştri şi, în timp ce vorbea cu mine îmi arunca câte o privire serioasă, dură, de om care a înţeles că soarta unui bărbat este să lupte şi că, uneori, se mai întâmplă să şi moară.

Nu mi-a plăcut senzaţia pe care mi-o dădea “biroul” ăla. Era un aer destul de încordat şi aveam impresia că oamenii ăia sunt genul care-şi iau treaba prea în serios, se complică singuri şi-şi fac probleme degeaba, când ele nu există. Din câte am văzut, aveau o secretară, veselă dar destul de stresată, care stătea la un birou mic, plin de hârtii (de unde atâtea hărtii, nenicilor?). Tipul m-a mai fixat de câteva ori cu privirea albastră (el probabil şi-o imagina rece, dar nu prea-i ieşea J) şi mi-a dat o fişă să o completez. Câmpurile erau aceleaşi din CV; practic, trebuia să transcriu CV-ul pe foaia aia. Nu înţeleg de ce unele firme folosesc metoda asta; e risipă de timp şi de maculatură. În fine…în plus faţă de ce scria în CV, pe foaie trebuia să scriu programul dorit. Am scris luni-vineri, 8:00-16:00 (ma gândeam că na…program de 8 ore…). În timp ce scriam, gorila care mă claxonase s-a întors la firmă (probabil a mers doar până la magazinul din colţ, să-şi ia ţigări şi a luat maşina firmei ca să o impresioneze pe vânzătoare). S-a uitat mirat la mine, eu i-am aruncat un zâmbet răutăcios şi i-am zis, în gând: “Vezi, măi, gorilă anti-glonţ, nici nu ştii ce surprize-ţi poate trânti în cap viaţa. Eu te iert de data asta, n-am să-ţi fac nimic, dar data viitoare, dacă te mai prind că foloseşti claxonul, te leg de portiera maşinii şi te bat la fund cu tonfa, în ritmul sunetului divin de autoturism.” Mă uitam la el şi îmi dădeam seama că e de trei ori mai mare în volum decât mine; datorită echipamentului, părea de patru ori mai mare…Vesta masca tăcut începutul de burtă, scoţând în evidenţă braţele păroase, groase cât trunchiul vişinului din spatele blocului de la bunica. După un schimb de replici şi de hârtii cu secretara, neanderthalul pleacă…

Rămân eu, faţă în faţă cu roziorul epilat şi secretara pe post de mobilier pasiv, în colţ. Rozul chel analizează încruntat fişa şi CV-ul meu, schimbându-şi uşor mimica de la uimire la nemulţumire. Zice, pe un ton grav, uşor ameninţător: “Văd că aţi scris aici că doriţi program de la 8 la 16. (pauza tensionată) Aici e de muncă…” Hai lasă-mă! Tu întrebi şi tot ţie nu-ţi convine. Data viitoare nu mai întreba! Ulterior am aflat că programul era de la 9 la 18, uneori cu stat peste program şi lucrat şi sâmbăta. Ei…lucratul sâmbăta era un motiv suficient pentru mine să refuz postul…

A luat fiecare punct din CV şi m-a supus unui interogatoriu aşa cum mi le imaginez pe cele de la SRI. În gândul meu, mă amuzam. Privirea lui ameninţătoare, încruntată şi vocea gravă contrastau izbitor cu tricoul roz, braţele epilate şi albastrul ochilor. În plus, nu-mi părea un om agresiv; cred că doar încerca să pară. Ce e? Te dai tigru, mieluşelule? Ia mai ia o gură de iarba! Interogatoriul a durat cam jumătate de oră. M-a întrebat cu lux de amănunte ce am făcut la fiecare firmă la care am lucrat, ce am învăţat la facultate, ce am făcut la training-uri etc. Măi, eu înţeleg că librăriile abundă de cărţi despre tehnici de manipulare şi interogare, dar mai las-o baltă dacă vezi că nu mă impresionezi. Spune ce ai de spus şi lasă-mă să plec acasă. Decizia mea e deja luată…

Dar nu a fost suficient…Am fost trimisă “to the next level”. A trebuit să intru pe o uşă care, până atunci, a stat închisă ermetic. Ei…aerul din camera aia era cu totul diferit. Omul pe care-l aveam în faţa mea m-a facut să mă duc cu gândul brusc la un filosof. Mi-a venit să-i spun că şi-a greşit meseria şi să-l întreb ce căuta acolo. Era brunet, slab, cu ochi negri, cu o barbă îngrijită şi cu o cămaşă de un verde crud, psihotic. Lăsând la o parte aspectul fizic, avea o privire profundă şi părea preocupat de detalii. Am avut ocazia să mă conving de asta pe parcursul interviului.

M-a întrebat mult mai multe decât colegul lui culturist. M-a şi pus în situaţii, de genul “Ce ai face dacă…”. M-a întrebat unde mă văd peste 5 ani. Era cât pe ce să-i spun: “Nu mă văd, nu sunt clarvăzătoare, dar în cazul tău, pentru că pari să ai înclinaţii spre filosofie şi din acest motiv îmi eşti simpatic, am să fac o excepţie. Lasă-mă să mă relaxez, adu-mi două lumânări şi un glob de cristal şi am să-ţi spun.” Dar nu a fost aşa… M-a mai interogat cât m-a interogat, m-a întrebat din nou unele chestii ca să vadă dacă dau aceleaşi răspunsuri, după care m-a trimis din nou la culturistul roz. Din câte mi-a spus, i-a plăcut foarte mult CV-ul meu şi vroia să mă angajeze. Îmi venea să-i zic: “Şi acuma ce urmează? Să trimiţi o echipă specială acasă la mine, să verifice dacă rudele mele sunt “curate”?” Rozul m-a mai interogat vreun sfert de oră, după care am fost lăsată să plec…

Mare-i grădina Ta, Doamne…şi mult har le dai unora care lucrează mai mult cu pumnul decât cu capul, mult har pe care din păcate-l folosesc ca să-şi complice singuri munca…

Anunțuri

Ianuarie 27, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , | 2 comentarii