Întâmplări de la angajare

Just another WordPress.com weblog

Hypermarket-ul – the final frontier

Cȃte lumi fascinante și noi hălăduim prin ele, aparent fără alt scop decȃt…a consuma. Spun aparent, pentru că neștiute sunt căile…hypermarket-ului. Aparent, un loc creat de zei pentru ca muritorii să ȋși permită orice și să fie asemeni lor, ȋn realitate, spălătorie de creiere.

Hypermarket-ul ȋmi amintește de o navă spațială cu diverse compartimente care ȋți permite să ai un trai decent fără a-ți pune ȋntrebări de genul: Dar oare afară cum e? Aș putea trăi și altfel?
Nu…nu este loc de așa ceva. Aici e paradisul și noi suntem locuitorii lui.

E vineri seara…Frigiderul e aproape gol, doar un baton de salam stingher și vreo trei pȃrjoale uscate mai populează rafturile primitoare. Nu mai am bere!!! Și nici Cola… Trebuie să dau fuga la hypermarket, să-mi cumpăr ce am nevoie, pȃnă nu mor de foame!

Hypermarket-ul e un spațiu foarte bine gȃndit…. Ce rost au decorațiunile de la intrare, iepurii giganți și moșul burtos care apare ȋnainte de fiecare Crăciun? Conștient, ȋi mai luăm ȋn rȃs: ”Ce-i mai apucă pe ăștia să pună mascote la intrare?” Subconștientul nostru s-ar putea să fie ȋnsă de altă părere: ”Ce drăguț din partea lor…Au făcut asta pentru noi, oamenii care venim aici, să ne simțim bine. Parcă aș sta mai mult…” Și așa se și ȋntȃmplă, de obicei stăm mai mult…

Androizii de la casele de marcat sunt programați eficient să execute aceleași operațiuni ȋn flux continuu, ȋn timp ce ȋn interiorul magazinului mișună diverse entități roșii/verzi/etc. care aranjează produsele la raft. Ce crezi, consumatorule? Că sunt puse pe raft ca să-ți fie ție mai ușor să le iei și să le azvȃrli ȋn coș. Și mai crezi că ai nevoie de mare parte din ele ca să supraviețuiești. Ia mai gȃndește-te… Ca să-ti ușurez munca, am să-ți spun eu cȃteva idei pe baza cărora ”creierul cel mare” a construit hyper-spațiul prin care-ți plimbi tu burta plină se salamuri și spinarea acoperită cu o camașă din poliester.

– Produsele mai ieftine sunt pe raftul cel mai de jos. Daa, pentru că tu, nesimțitul care nu vrea să plătească pentru cele scumpe, trebuie să fii pedepsit, trebuie să simți umilința de a te apleca pentru a-ți procura hrana.

– Omuleții mișunători au tot timpul grijă ca rafturile să fie pline. De ce? Ca să-ți fie ție mai ușor să găsești produsele? Nu… Ca să nu-ți vină să le mai pui la loc. Trebuie să cumperi cȃt mai mult!

– Blocuri de produse. Fascinant! Nu-i așa că e frumos să vezi multe produse de același tip la un loc, formȃnd blocuri de culoare? Normal, așa le remarci mai ușor…și le cumperi și mai ușor 😀

– Cazanele iadului – sunt plasate de obicei ȋn zona de țoale și sunt pline de bulendre la reducere. Atȃt de ieftine și atȃt de multe! Imposibil să nu găsești ceva care să-ți placă; dar pentru asta e nevoie să cotrobăi…Și mai primești și coate ȋn stomac de la nevestele disperate care cotrobăie cu tine…Și se mai ȋntȃmplă să tragi de aceeași bluză cu tinerica energică de vizavi de tine.

– Ȋntinde mȃna și ia! Cȃnd ai ajuns la casă, cu coșul plin, obosit de atȃta boldit la rafturi, de atȃta scormonit prin cazanele iadului, parcă ar mai ȋncăpea ceva ȋn coș – răhățișurile de la casă. Sunt atȃt de mici și atȃt de ieftine, că nu contează la buzunar dacă le adaugi la mormanul pe care l-ai adunat ȋn peregrinarea prin magazin. Fix acum, ajuns la casă, ți-ai dat seama că ai nevoie de cauciucuri de rezervă (prezervative), de latex masticabil (gumă, zisă și ciungă) și de bomboane fără zahăr (ca nu cumva să te ȋngrași, că deja ai luat chips-uri, mici și bere).

– E timp… Cȃnd ești ȋntr-un hyper-spațiu, timpul capătă o altă dimensiune…ȋn funcție și de muzica pe care o pune „creierul cel mare”. Tu ești șoricelul de laborator care cumpără pe muzica lui, mai repede sau mai ȋncet.

– Inima hyper-spațiului – dacă vrei ceva de valoare, mișcă-ți fizicul pȃnă ȋn centrul magazinului. Acolo ai să găsești o gloată de băiețași mai mult sau mai puțin sociabili (unii dintre ei schizoizi, pe ăia lasă-i ȋn durerea lor), cu ochelari dreptunghiulari, cu mutre apatice, dar care devin brusc entuziasmați cȃnd le ceri să-ți explice ceva legat de tehnologie, mai ales de calculatoare. Ȋn zona asta e și cea mai mare concentrație pe metru pătrat de bărbați, din tot magazinul.      

 Acum, să revenim la motivele pentru care oamenii merg la cumpărături ȋn hypermarket.

– nevoile fiziologice – și aici nu mă refer doar la mȃncare. Dacă o să fiți ceva mai puțin atenți la rafturi și ceva mai mult atenți la oameni, o să observați o anumită categorie de așchilopat pervers care se ȋmpinge cu coșul ȋn fetele tinere și, cȃnd ele se ȋntorc revoltate spre el, aproape că ȋi curg balele. Mda, bolnavii cu capu și-au mutat locul de patrulare de pe stradă (ȋn special pe lȃnga licee) ȋn magazinele mari. Sunt curioasă cum s-ar comporta o epavă instinctuală ramolită din asta dacă victima pe care și-a ales-o ar trece, brusc, ȋn rolul de agresor 😀

– nevoile sociale. Aici aș putea să spun multe din experiența mea. Cȃnd merg la cumpărături, sunt racolată sistematic de băbuțe care simt nevoia să vorbească și probabil văd pe fruntea mea scris: „Om căruia ȋi plac poveștile legate de comunism și de făcut provizii” O femeie, săraca, povestea cȃte kile de ulei are acasă și care e strategia ei de acțiune ȋn continuare, avȃnd la bază principiul „să fie pentru la iarnă”. Cȃnd am auzit asta, era cȃt pe ce să intru ȋn panică. Dacă știe ea ceva mai mult decȃt știu eu?! Dacă la iarnă o să se ȋnchidă toate magazinele și o să fim lăsați să ne tȃrȃm pe străzi cu stomacele lipite de spate și sa murim ȋntr-un final de foame, cu ochii implorȃnd spre imensele panouri publicitare cu mȃncare? 

– nevoile de stimă socială (ȋn special la femei). E imposibil să nu le remarci, sunt mai pline de marketing decȃt produsele de la raft. Și-au tras pe ele cele mai bune haine, și-au făcut cel mai dramatic machiaj și se plimbă cocoțate pe tocuri, ocolind cu grijă muncitorii soioși, veniți și ei să-și ȋntrețină burta cu o navetă de bere.

– nevoile de auto-realizare – de obicei, gospodinele vin din motivul ăsta. Se simt femei ȋmplinite cȃnd apucă o conservă cu hotarȃre, stau vreo 10 minute și citesc ce scrie pe ea, o pun la loc, iar o iau, iar se uită, se ȋncruntă, o pun la loc din nou, intorc spatele raftului cu produse și pleacă cu nasul pe sus.

Cȃt despre mine, urăsc hypermarket-ul. După ce intru, activez opțiunea „consumatorul turbat”, fac o scanare rapidă a rafturilor, arunc ȋn coș produsele pe știam dinainte că vreau să le cumpăr, ȋnjur melodia de pe fundal, care de multe ori e prea lentă și te ȋndeamnă să hălădui ȋndelung prin fața rafturilor, mă mai izbesc de cȃte-o hipnotizată care a ȋnlemnit ȋn transă fix ȋn mijlocul culoarului, ocolesc cu viteză maximă zȃnele care fac promoție la iaurt (astea vor să-mi mănȃnce timpul mai mult decȃt vor să le mănȃnc eu iaurtul!) și…ajung la casă. Aici lucrurile se cam opresc.

Nu mai sunt singură…Acum, fac parte dintr-un cȃrnat de reprezentanți ai speciei umane care au ȋn comun coșul de cumparături. Totul ȋncepe și se termină cu acest coș. De unde fascinația asta pentru un obiect gol? Mai bine zis, de unde nevoia stringentă de a-l umple? Ȋmi amintesc cum, o dată, era să rămȃn fără el. Mi-l șterpelise un domn ȋn vȃrstă. L-am prins din urmă și, spre surprinderea mea, cȃnd i-am cerut socoteală de ce mi l-a luat (el avea deja unul), mi-a răspuns, foarte relaxat: „Pentru că am de cumpărat multe produse.” Domnul…nu părea prea ȋn formă. La vȃrsta aia nici nu cred că avea o mașină pe care să o conducă. Rămȃne un mister pentru mine pentru cine ar fi cumpărat el două coșuri mari cu produse și, mai ales, cum le-ar fi transportat.

Anunțuri

Aprilie 17, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , | 6 comentarii

Mall – țara tuturor comportamentelor

Ȋnainte să mă angajez unde lucrez ȋn prezent, am lucrat pentru o scurtă perioadă de timp ȋntr-un Mall, ca vȃnzătoare de țoale tinerilor cu bani…și tinerilor fără bani, dar care rabdă de foame pentru a-și cumpăra o haină pe care să scrie…un nume de firmă. Că na…haina-i dă omului statutul ȋn societate și, ca să ai statut, ȋți trebuie haină de Mall.

La locul de muncă…fiecare cu treaba lui. Am observat că majoritatea vȃnzătorilor au ca scop suprem să se simtă bine, să se bucure de muzică, de priveliștea țoalelor ȋnșirate ȋn fel și chip ȋn spațiul cu o ușoară tentă cosmico-mortuară și să le bage pe gȃt cumpărătorilor cȃt mai multe haine care le stau bine.

Fiind destul de frustrată de situație, am căutat și o parte bună ȋn meseria de vȃnzător de Mall…și am găsit-o. Aur curat! Cum de unii nu profită de asta? Ȋn fiecare zi ȋți intră ȋn magazin zeci de oameni diferiți; să nu profiți de ocazia asta și să-i observi? Hehe…și ȋncă ce oameni…

Am să dau cȃteva exemple de personaje care mi s-au părut cu totul deosebite 😀

Răzbunătorul blindat

Blindat…cu aur și diamante (sau ce plăsticărăi or mai fi alea). Ȋl recunoști după aerul sigur pe el (și sigur și pe ceilalți) cu care face primul pas ȋn magazin. Al doilea pas ȋl face cam șui, pentru că era cȃt pe ce s-o ia ȋnspre raionul de femei, atras de bombele coloristice și scȃnteile scoase de strasuri. E readus pe linia de tȃrȃre (că na, mai greu cu deplasarea, de la atȃta aur) de o vȃnzătoare amabilă cu un surȃs binevoitor ȋn spatele căruia se ascunde un rȃs isteric. Individul, evident nemulțumit, scȃrbit chiar de materialele dure ȋn culori ale pămȃntului de la blugii bărbătești, ȋndrăznește să ne ȋncȃnte cu coloana vocală: ”Caut ceva strălucitor.” Uneori, mai cară după el și o fătucă, extensie a personalității sale. Dușmanii…cred că deja au murit de ciudă.

Diva și telefonul

Unele tipe binevoiesc să intre ȋn magazine doar ca să vorbească la telefon. Cȃnd le vezi, ai senzația că sunt urmărite de o gloată de huligani ȋnarmați cu sape și ciomege și ele ȋncearcă, mititelele, să dea un telefon și să cheme trupele speciale, ascunzȃndu-și ȋn același timp chipul timorat sub o pereche de ochelari de soare cȃt jumătate de față. E clar că sunt urmărite! Intră ȋn magazin aproape alergȃnd, ținȃnd telefonul lipit strȃns de ureche. Sub nicio formă nu-ți permit să te apropii de ele. Ignoră orice intenție a ta de a intra ȋn vorbă cu ele, făcȃnd niște eschive meseriașe printre maldărele de țoale. După care…ies din magazin. Se pare că brigada a ajuns și le așteaptă la ieșire.

Fotomodelul deranjat

O frumusețe: ȋnaltă, slabă, cu părul ȋn general blond, lung, prins ȋn coadă și cu volum ȋn vȃrful capului, cu un temperament clar flegmatic; figura ei exprimă probleme cu stomacul – o profundă greață i se revarsă de pe chipul pictat pentru război (adică pentru agățat bărbați). E plină de grație – membrele arahnidice răsfoiesc lent, cu două falange, hainele fluturȃnde. Ȋn final, i se face și mai greață de la stomac și părăsește magazinul, probabil, pentru un punct sanitar…

Cocoana isterică și indecisă avȃnd ca atașament bărbatul resemnat

Pe asta am avut eu ghinionul să o nimeresc cel mai des. De obicei, ȋși tȃrăște bărbatul albit ȋnainte de vreme, introvertit ca adaptare la exploziile ei de personalitate, pentru a cumpăra o bluziță pentru fetița lor, care de multe ori se dovedește a avea posteriorul cam mare (o fi ăsta un efect al personalității mamei? Merită de studiat…), pentru că nicio afurisită de cămașă n-o ȋncape, după spusele ei. Oameni buni, ȋnțelegeți, sunt două mari greșeli pe care le fac persoanele cu surplus de kilograme: hainele strȃmte și hainele largi. Credeți-mă pe cuvȃnt, hainele strȃmte iau forma corpului și scot ȋn evidență șuncile (scuzați-mi exprimarea cam dură), iar hainele largi dau iluzia de volum și mai mare al corpului. Ideale sunt hainele cu un grad de lejeritate, pe bune. Să revenim. Cucoanele de acest tip, ȋntorc pe toate părțile tot felul de bluze, unele mai pun și vȃnzătoarele să le probeze, după care se uită acid la bărbatul-atașament care ȋntre timp s-a postat undeva, mai retras și-l ȋntreabă: ”Tu ce zici? Oare o să-i vină?” El: ”Da, dragă. E foarte frumoasă, sigur ȋi vine.” Ea – ȋntoarce bluza pe toate părțile, mormăie, după care: ”Nu, nu, nu…eu o cunosc. Sigur nu-i vine. Ea e mai lată ȋn șolduri, ȋi trebuie ceva mai larg. Tu ce zici?” El (ȋncepȃnd să devină iritat): ”Hai s-o luăm, e foarte frumoasă și sigur ȋi vine.” Ea: ”Nu, nu, nu…și dacă nu-i vine?” Imaginați-vă scena asta tot repetȃndu-se, cam 15-20 de minute și la sfȃrșit nici n-o cumpără. Și totul ȋnsoțit de gesturi teatrale și ton ridicat. Sfatul meu, ca de la om la om: cucoană, du-te la un psiholog, că de asta există psihologi, ca să aibă, săracii, o răbdare nesfȃrșit de mare și să ajute oamenii ca tine.

Consumatorul turbat

Nici n-ai timp să-l vezi. Intră ca o tornadă și dispare ca un portofel plin cu bani ȋn Gara de Nord.

Femeia-Dali

E incredibilă…Mi-e greu să definesc această categorie a frumosului/urȃtului, că nici nu știu cum să-i zic. Cȃnd și-a ȋntors față către mine, m-am pietrificat brusc. Pictura ȋncă umedă de pe fața ei ȋmi provoca ȋn minte tot felul de asocieri și iluzii vizuale, numai ideea de femeie nu. Am avut noroc că nu s-a apropiat de mine, că ȋn mod sigur rămȃneam traumatizată pe viață și-i mai puneam și pe prietenii mei la treabă să-mi aducă portocale cȃt timp sunt internată la nebuni.

Adolescenții virginei

Știți cum e: cȃnd e momentul, e momentul, trebuie să-l prinzi. Au venit niște tinerei de vreo 16 ani la mine și mi-au cerut prezervative, au ȋntrebat dacă se vȃnd ȋn magazin. Ȋmi erau atȃt de simpatici și păreau atȃt de neprihăniți, ȋncȃt mi s-a rupt sufletul că n-am avut să le dau… Săracii…or fi prins și ei o ocazie acolo, ȋn Mall. Probabil li se păruse baia ȋncăpătoare și confortabilă. Și eu am fost bariera din calea visului lor… L

Femeia-șarpe

Ȋi vezi adevărata esență cȃnd ȋși leapădă pielea, adică geaca. Am văzut o femeie de genul ăsta, care părea absolut banală, cu o geacă stil Baba Dochia, dar cȃnd a ieșit din cabina de probă au ieșit la iveală niște mȃndrețe de silicoane și un tatuaj foarte bine realizat.

O altă varietate a femeii-șarpe e și stripteusa deghizată ȋn mămică. N-ai zice la prima vedere, dar cȃnd o vezi ȋn rochie scurtă…se schimbă totul.

Omu-pachet

E un pachet de pachete de mușchi. Ȋn general e la vȃnătoare de tricouri mulate, așa că oferă-i cȃt mai multe și pune-i la dispoziție o oglindă maaaare, cȃt pentru toți mușchii 😀

Spionul descoperit

La prima vedere, pare un om antisocial. Ai senzația că orice gest de-al tău, indiferent ce exprimă, are un puternic efect anxios asupra lui. Lasă-l…Mai bine prefă-te că nici nu-l observi. E un spion și, dacă simte că l-ai descoperit, intră ȋn panică, din cauză că nu a fost antrenat suficient.

Dacă mă gȃndesc bine, mai sunt și alții. Cred că am să revin la subiectul ăsta și altă dată.

Aprilie 12, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , | 2 comentarii